de pr. Cristian Chinez
Destul de mulţi se exprimă apodictic şi cu maximă uşurătate atunci când este pusă în discuţie problema credinţei sau a religiei. În special pe reţelele de socializare. Iată de ce ar trebui lămurite câteva lucruri. În primul rând, când se pune problema conţinutului credinţei noastre. Aceasta se bazează pe ceea ce ne-a fost revelat, pe experimentarea credinţei prin trăire de către atâţia înaintea noastră şi pe reflecţia profundă cristalizată treptat şi definită în mod oficial de către Biserică. Ceea ce conţine credinţa noastră a fost formulat în Biblie, în documentele Bisericii, în teologii elaborate şi în mărturiile de viaţă creştină plină de eroism a celor recunoscuţi ca atare. Desigur, însuşi conţinutul revelaţiei nu ne-a fost dat în stare pură. A îmbrăcat limbajul de credinţă şi modalităţile culturale ale unor oameni. Dar revelaţia s-a încheiat. Şi felul de a exprima şi de a face referiri la astfel de lucruri s-a conturat treptat până la a avea o structură clară. Orice deviaţie nu numai că este culpabilă, ci denotă fie ignoranţă crasă, fie rea-voinţă. Ca să nu mai spunem de doza de înfumurare aferentă.
Dacă se spune că adevărata teologie (ca reflecţie asupra conţinutului credinţei) se face în genunchi, la fel de mult ar trebui să-şi verifice bătăturile provenite de la închinăciuni şi cei care îşi dau cu părerea în acest sens.
