de Andruţa Bocîncă
Deşi facem parte dintr-o societate preocupată de progres, în care diferenţele de gen s-au estompat, violenţa asupra femeii reprezintă încă o problemă foarte serioasă. Despre acest fenomen nu există suficiente informaţii, multe cazuri nefiind raportate din cauza ruşinii, a presiunii exercitate din partea agresorului sau a persoanelor apropiate victimelor.
Conform ultimelor cercetări, această formă de violenţă rămâne cel mai răspândit mod de încălcare a drepturilor omului. Poate avea loc acasă, pe stradă, la şcoală, la locul de muncă, în tabere de refugiaţi, în spitale. În măsură mai mare sau mai mică, există în toate ţările din lume, indiferent de etnie, rasă, vârstă, mediu de provenienţă, venit economic sau nivel de educaţie, iar în contextul actualei pandemii, violenţa domestică se pare că s-a intensificat.
Implicarea unor instituţii şi organizaţii din domeniul apărării drepturilor omului în prevenirea şi combaterea acestui fenomen este semnificativ. În anul 2000, Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a declarat în mod oficial ziua de 25 noiembrie drept Zi Internaţională pentru eliminarea violenţei asupra femeilor. Astfel, în fiecare an, cu această ocazie sunt organizate activităţi menite să trezească în conştiinţa publică atenţia faţă de această problemă. Pe parcursul anilor, pe lângă campaniile care vin în sprijinul femeilor abuzate, societatea a luat atitudine prin adoptarea unor legi favorabile lor şi prin înfiinţarea unor centre de primire. Aici, ele pot beneficia de sprijin, îndrumare, găzduire.
Violenţa asupra femeilor are numeroase efecte negative, grave, atât pe termen lung, cât şi pe termen scurt, fiindu-le afectată starea de sănătate fizică, mintală, viaţa de familie, profesională şi economică. De aceea, comunitatea are un rol fundamental prin implicarea membrilor săi: avocatul care o apără în instanţă, asistentul social şi psihologul care îi oferă consiliere, medicul care îi îngrijeşte rănile trupeşti, preotul care îi îngrijeşte rănile sufleteşti.
Este necesar a înţelege şi a aprecia adevărata valoare a femeii, minunata creaţie a lui Dumnezeu, chemată la înfăptuiri măreţe. De aceea, să ne rugăm pentru femeile care sunt victime ale violenţei, ca să fie protejate de societate, iar suferinţele lor să fie luate în considerare şi ascultate.