de sr. Gabriela Lungu, FCJ
Cred că timpurile pe care le trăim sunt deja vremuri grele, aşa că îmi doresc să avem un post blând. De cele mai multe ori ne gândim la Postul Mare ca la un timp de penitenţă şi, fără să vrem, poate apărea o senzaţie de greutate. Şi este firesc să simţim asta, pentru că de multe ori ne gândim mai mult la sacrificii decât la harul care ne este dat.
Ceea ce poate ajuta senzaţia de greutate este să ne gândim cu recunoştinţă în fiecare zi a Postului Mare că Domnul moare şi pătimeşte pentru noi. Şi să cerem acest har: "Mulţumesc pentru că tu îţi dai viaţa pentru mine pentru ca eu să învăţ să sufăr cu tine şi să trăiesc învierea împreună cu tine".
Haideţi să ne uităm în acest an la post, la pomană şi la rugăciune - stâlpii apropierii de Domnul - mai mult ca la oportunitatea harului şi mai puţin ca la sacrificii. Desigur, nimic nu putem realiza fără un mic efort. Rugăciunea să o facem mai caldă, mai iubitoare. Să luăm o rugăciune şi să o adâncim, chiar dacă o ştim pe dinafară, de exemplu: "Sufletul lui Cristos sfinţeşte-mă". Putem lua în fiecare zi câte un rând din această rugăciune, fiind atenţi îndeosebi la propoziţia care se lipeşte mai mult de inima noastră: "Patima lui Cristos, întăreşte-mă!" sau "În rănile tale ascunde-mă!" sau "Nu mă lăsa să mă despart de tine" şi să vedem apoi care este propoziţia în care ne unim cu adevărat cu Domnul în patima sa. Şi, bineînţeles, să nu uităm că putem săruta cu căldură, în mintea şi în inima noastră, mâinile, picioarele şi coasta lui Isus în orice moment din zi şi din noapte.
Postul să-l facem mai practic, în sensul de eliberare, ca să creştem în libertate interioară. Ce vreau să spun? Tuturor ni se întâmplă să mai primim o privire dispreţuitoare, să ne mai certe cineva, unul să nu ne vorbească deloc sau altul chiar în doi peri, iar acest lucru poate fi jenant sau supărător. Şi apoi rămânem într-o stare proastă sau de apăsare pentru mai mult timp. Să spunem ca un exerciţiu de eliberare: "Bine ai venit frustrare, supărare, iritare! Cum ai apărut? Ce vrei să-mi spui? Ce trebuie să înţeleg?" Apoi putem spune: "Aleg şi decid în mod conştient să rămân liniştit şi nu într-o stare de apăsare!" Şi ne gândim că această decizie conştientă ne ajută să participăm la suferinţa lui Isus, în mod gratuit. Desigur, s-ar putea să nu ne iasă de prima dată, iar noi să resimţim mai departe apăsarea. Şi asta cere efort.
Pentru a trăi pomana, ne putem lăsa călăuziţi de cuvintele Papei Francisc: "Pur şi simplu există două tipuri de persoane: cele care iau asupra lor durerea şi cele care trec la distanţă; cele care se apleacă recunoscându-l pe omul căzut şi cele care-şi abat privirea şi grăbesc pasul (...). Ne vom apleca pentru a atinge şi a îngriji rănile celorlalţi? Ne vom apleca pentru a ne lua pe umeri unii pe alţii?" (Fratelli tutti, 70).
Ceea ce fiecare dintre noi avem nevoie să învăţăm, nu numai în Postul Mare, este că, unindu-ne cu suferinţele lui Cristos, ne vom da seama în rugăciune că şi el suferă cu noi şi ne aşteaptă în lumina învierii.
