de pr. Laurenţiu Dăncuţă
Cuvântul este o forţă atomică. Nu trebuie niciodată desconsiderat, bagatelizat. Orice particulă poate genera haos sau ordine în Univers şi în inima noastră. Puterea cuvântului se oglindeşte în explozia fascinantă de lumină şi de viaţă de la începutul lumii: Dumnezeu a zis şi s-a făcut!
La fel de fascinantă este prezenţa tranşantă a Cuvântului întrupat: a venit între noi şi a împărţit istoria şi omenirea în două. Cristos a transformat lumea prin patima, moartea şi învierea sa, dar şi prin cuvintele cu care a învăţat, a ales, a binecuvântat, a vindecat, a înviat. Ecoul acelor cuvinte răsună şi astăzi şi, străbătând lumea, schimbă inimi. Cu adevărat: cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele sale nu trec, ci se împlinesc, rodesc.
Sfârşitul anului este timpul bilanţului. Împreună cu anul pe care-l încheiem lăsăm în urmă zeci de mii de cuvinte rostite sau scrise. Mii de cuvinte, în diferite moduri, au plecat zilnic din noi spre celălalt. Unele nici măcar nu ni le mai amintim: automatisme, ipocrizii, manipulări. Multe erau bârfe smălţuite cu răutate. Dar au fost şi cuvinte memorabile, frumoase, prin care ne-am manifestat iubirea, recunoştinţa, respectul.
Să ne răsfoim vocabularul acestui an şi să privim chipurile destinatarilor cuvintelor noastre: dincolo de cei indiferenţi, unii au plâns, alţii au râs. Şi tocmai lacrimile lor de fericire sau de durere dau mărturie despre forţa cuvintelor noastre. Aşadar, cum ne-au fost cuvintele în acest an: am construit vieţi sau am dărâmat? Am iubit oamenii sau i-am ruinat? Când ne ascultă, oamenii se simt încurajaţi sau deznădăjduiţi?
Cuvântul stârneşte sau şterge lacrimi. El face să ţâşnească strigăte de disperare sau să se întruchipeze fericirea. Iar acum, în acest timp sfânt, lângă noi şi în inima noastră stă tocmai ceea ce am construit prin forţa cuvintelor noastre. Şi ce anume vedem în jurul nostru: binecuvântare sau blestem? Poduri sau ziduri? Fericire sau disperare? Prietenie sau singurătate? Care este rodul cuvintelor noastre?
În timp ce contemplăm şi slujim Cuvântul făcut trup, să fim stăpâni buni ai cuvintelor noastre. Să nu abuzăm de cuvinte: să ascultăm mai mult decât vorbim, să citim mai mult decât scriem. Să drămăluim cuvântul şi să-l rostim numai spre tămăduirea inimilor, spre fericirea şi binele aproapelui. Întocmai ca Isus, Cuvântul întrupat pentru mântuirea noastră.
Crăciun binecuvântat şi un an nou plin de cuvinte chibzuite!
