de pr. Cristian Chinez
În sunetul de linişte profundă
Al izbăvirii ce se conturează,
Înfăptuirea pentru lumea stândă
Irumpe-n pământeană ipostază...
Din rapsodii de stele în urcare,
Coborâtor spre neputinţa firii,
Divinul, întrupat spre sublimare,
Apare mai frumos ca trandafirii...
Sub chip de prunc, cu străluciri blocate,
Rostogoliri de har, sfidând Irozii,
Îmbrăţişează-n sens atomic toate,
Prin concentrări de raze şi implozii...
Un loc retras, umil şi plin de pace
Devine sanctuar dumnezeirii,
Atunci când, neştiut, chiar om se face
Cel sfânt şi mai discret decât zefirii...
Desfăşurând spre cer naraţiunea
Şi ceea ce-n colinde se rosteşte,
Ne regăsim speranţa-ntru minunea
De împliniri divine, omeneşte.
Şi-aşa suntem purtaţi spre bucuria,
Ce-n viitura sacr-a mântuirii,
Răstoarnă spre răpiri vinovăţia,
Anihilând-o cum o fac porfirii...
Erupţia de sacru-n devenire
Acoperă cu puritate totul,
Iar pentru noi şi-ntreaga omenire
Crăciunul reinstaurează rostul.
