de Claudiu Ciasăr, Seminarul Liceal "Sfântul Iosif" - Bacău

"Vocaţia este o chemare a lui Dumnezeu în faţa unei inimi care îl aşteaptă conştientă sau nu" (Papa Francisc). În limba latină, cuvântul vocare are un înţeles mult mai profund decât "a chema" sau "a striga", el însemnând "a chema pe nume". Acest lucru dovedeşte o relaţie intimă între cel care cheamă şi cel chemat.

Vocaţia este darul pe care Dumnezeu îl face fiecărui om. Este fascinant să ştii că eşti un instrument în mâna lui Dumnezeu şi că poţi să laşi o lume mai bună decât ai găsit-o, aşa cum spunea Robert Baden-Powell.

În aceşti patru ani petrecuţi la Seminarul "Sfântul Iosif" din Bacău mi-am dat seama că vocaţia este şi efort din partea omului. De aceea, în drumul nostru avem întotdeauna nevoie de ajutor. La început suntem asemenea lui Samuel care, deşi stătea tot timpul în templu, nu îl cunoştea pe Dumnezeu. El a descoperit glasul lui Dumnezeu cu ajutorul preotului Eli şi a ştiut ce îşi doreşte Dumnezeu de la el. La fel, şi seminarul are acest rol de a ajuta tânărul în devenire să discearnă care este planul lui Dumnezeu pentru el. Acest drum presupune o mare provocare ce oferă o satisfacţie pe măsură. În seminar, formarea este triplă: umană, intelectuală şi spirituală.

În primul rând, formarea umană este esenţială, întrucât este important să fim oameni buni, oriunde am fi. De aceea, în seminar trăim într-o comunitate, iar ca această comunitate să-şi menţină echilibrul sunt necesare nişte reguli. Formarea aceasta ajută la stabilirea unor relaţii atât între seminarişti, cât şi cu preoţii care lucrează în acest loc. Ea urmăreşte descoperirea calităţilor şi corectarea defectelor fiecăruia, prin buna cunoaştere de sine. Ştiţi care este cheia unei relaţii bune cu ceilalţi? Iubirea! Aceasta porneşte întotdeauna de la o relaţie profundă cu Dumnezeu şi te ajută să treci cu bucurie prin toate momentele de încercare. Ea vrea să te ridici chiar atunci când te scufunzi în mocirla propriului ego şi să menţii un echilibru în propria conduită.

O altă parte a formării este cea intelectuală, deoarece este important să avem diverse cunoştinţe din toate domeniile. În seminar sunt foarte importante cursurile, care se aseamănă mult cu ceea ce face fiecare adolescent la un liceu obişnuit la profilul uman. Am avut nişte profesori excepţionali, dedicaţi materiei pe care o predau, dar şi deschişi la diverse subiecte ce ţin de bunul mers al vieţii.

Şi, nu în ultimul rând, este formarea spirituală, care, din punctul meu de vedere, este cea mai importantă. În viaţa spirituală trebuie să avansăm tot timpul, să ne alimentăm de la Cristos şi să practicăm tot ce ne-a învăţat el. Momentul central al zilei este întotdeauna Sfânta Liturghie unde, pe lângă jertfa lui Cristos, ne punem şi noi jertfele noastre, iar prin adoraţie, meditaţie, lectură spirituală şi direcţiune spirituală avansăm în discernământul nostru vocaţional, dar ne şi apropiem cât mai mult de Dumnezeu.

Sfântul Ioan Paul al II-lea, la începutul pontificatului său, spunea: "Nu vă fie teamă să-l primiţi pe Cristos!" Şi eu i-aş îndemna pe tineri să nu le fie teamă de planul lui Dumnezeu cu ei, oricât de greu ar fi. Oamenii dezamăgesc, însă Dumnezeu nu a dezamăgit pe nimeni. Niciunul dintre cei care l-au ales pe Dumnezeu nu a rămas dezamăgit.