de pr. Laurenţiu Dăncuţă
Cunoaştem toţi vechea zicală: "Câte Mării, atâtea pălării". Într-o lume în care cu greu găseşti răspunsuri identice de la persoane diferite, această zicală pare să fie reprezentativă pentru timpurile pe care le trăim.
Dacă întrebăm în stânga, ni se vorbeşte despre alb, în timp ce aceia din dreapta ne vorbesc despre negru. Cu siguranţă îl vom găsi şi pe cel care ne va vorbi despre gri. Iar confuzia în viaţa noastră este la ea acasă, mai ales în acest timp de pandemie. Primim şi dăruim confuzie şi ambiguitate.
Pentru astfel de momente trebuie să răsune şi în mintea noastră răspunsul lui Cristos: "Ce este scris în Lege? Cum citeşti?" (Lc 10,25-37). Cu siguranţă, argumentul prezentat de învăţătorul Legii - "Ce trebuie să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?" - nu a fost ales la întâmplare. Este adevărat că intenţia lui era "să-l pună la încercare", însă argumentul ales era unul asupra căruia, atunci ca şi acum, era confuzie. Iar Cristos, atunci ca şi acum, face lumină îndemnând: priveşte spre izvoare, cercetează Legea, vezi ce te-au învăţat Părinţii.
Când în viaţa noastră lucrurile nu sunt clare, când ne temem de decizii, când nu mai ştim drumul, să redeschidem Biblia, Legea, Sfinţii Părinţi. Să ne amintim cele zece porunci. Sau măcar esenţa Decalogului: "Iubiţi-vă unii pe alţii". Sau măcar să nu facem altora ceea ce nu vrem să ni se facă nouă. Sau, şi mai bine, să facem altora doar ceea ce vrem să ni se facă nouă! Să ne lăsăm pătrunşi de întrebarea lui Cristos: "Ce este scris în Lege? Cum citeşti?" Ce citim? Unde ne căutăm răspunsurile şi cum ne formăm pentru a face alegeri bune? Poate că-i loc aici şi pentru altă zicală: "Spune-mi ce citeşti, ca să-ţi spun cine eşti". Ce lege este înscrisă în inima şi conştiinţa noastră?
Biblia, Legea, Sfinţii Părinţi nu sunt izvoare depăşite, nu sunt piese de muzeu care nu mai transmit nimic lumii de astăzi. Din păcate, noi nu mai suntem dispuşi să trăim în conformitate cu învăţătura sănătoasă pe care aceste izvoare ne-o transmit. Sufletul nostru se comportă ca un avion, exponat de muzeu, care nu mai este capabil să se ridice la înălţimea cerului, la înălţimea învăţăturilor sănătoase. Ne-am trezit cu un suflet ca o epavă, plin de praf şi neputincios! E timpul să ne întoarcem la izvoarele credinţei noastre.
