Sr. M. Emanuela Simon
Congregaţia benedictină "Surorile Reparatoare ale Sfintei Feţe a Domnului Nostru Isus Cristos" este de drept pontifical. A fost fondată de venerabilul abate pr. Hildebrand Gregori, imediat după cel de-al Doilea Război Mondial.
Congregaţia împlineşte misiunea sa în cadrul Bisericii prin "binomul Sfântului Benedict", ora et labora ("roagă-te şi munceşte"): ora - ca o comuniune continuă cu Dumnezeu şi modalitate de ispăşire pentru păcatele proprii şi ale celorlalţi; labora - ca implicare concretă de muncă în folosul aproapelui din iubire pentru el.
În conformitate cu statutul său, congregaţia se deschide spre un cadru larg de activităţi de evanghelizare apostolică, prin educaţie şi asistenţă: educaţia şi formarea pentru viaţă a copiilor săraci şi orfani, a tinerilor şi persoanelor cu handicap; asistenţa persoanelor în vârstă, singure şi în dificultate; asistenţa persoanelor bolnave în trup şi suflet, preferând mereu şi oriunde pe cei mai vulnerabili, săraci, marginalizaţi. Congregaţia noastră este prezentă şi activă în Polonia, România, India, Congo (fosta Republică Zair).
În România, surorile sunt prezente din anul 1997, la Măgura, jud. Bacău, unde s-a decis realizarea actualului complex socio-sanitar, cu binecuvântarea şi punerea primei pietre de temelie în ziua de 15 septembrie 1999. Casa este formată dintr-un centru social sanitar, o biserică şi casa surorilor (mănăstirea) finalizată şi inaugurată în ziua de 23 mai 2004.
Centrul "Asociaţia Sfânta Faţă a Domnului Nostru Isus Cristos" este un centru rezidenţial pentru persoanele vârstnice, în cadrul căruia se asigură condiţii corespunzătoare de găzduire şi de hrană, îngrijire personală şi medicală, activităţi de petrecere a timpului liber, asistenţă socială şi spirituală.
Mulţumire fie Domnului! Ceea ce se spera atunci, astăzi a devenit un răspuns concret la porunca divină: să-l iubeşti pe Dumnezeu din toată inima şi pe aproapele ca pe tine însuţi (cf. Mc 12,29-31). Pe parcursul anilor de activitate la Centrul din Măgura am îngrijit, din punct de vedere medical şi spiritual, aproximativ 350 de beneficiari, printre care am fost onoraţi să-i însoţim, în ultima parte a vieţii lor, slujitori ai altarului, cum au fost: pr. Mihai Văcaru şi pr. Petru Beţa. În prezent, ne bucurăm să avem în mijlocul nostru pe preotul pensionar Ciril Blaj, care oferă necondiţionat darul iertării şi comuniunii euharistice.
Cei care sunt asistaţi fac parte din categoria persoanelor vârstnice, proveniţi atât din mediul rural, cât şi urban, fără discriminare din punct de vedere economic, cultural, religios, culoare politică ori sex.
Centrul nostru "Sfânta Faţă a Domnului Nostru Isus Cristos" promovează implicarea comunităţii locale în susţinerea şi dezvoltarea diferitelor activităţi derulate de centrul de asistenţă socio-sanitar, pentru a evita o separare a beneficiarilor de restul comunităţii. La activităţile implementate au fost şi sunt implicaţi diferiţi membri ai comunităţii locale, precum şi voluntari în desfăşurarea diverselor activităţi.