Pagină realizată de pr. Felician Tiba

O zi dedicată bunicilor şi persoanelor în vârstă, cine s-ar fi gândit la aceasta? Papa Francisc, un mare iubitor al omului, în general, şi mai ales al persoanelor marginalizate, precum bătrânii, săracii, emigranţii, a propus Bisericii o astfel de zi.

Ce-aş putea să fac eu, mi-am zis, într-o astfel de zi, aşa încât, măcar la nivel personal, să o marchez, să nu o uit, mai ales că este prima? Zis şi făcut! Într-o variantă pozitivă a fiului risipitor, după ce am analizat, după ce am calculat, după momente de ezitare, dar şi de elan, am decis: "Mă voi ridica şi mă voi duce"... la bunica! E vorba de bunica de pe mamă, pentru că e singura care mi-a mai rămas, ceilalţi întorcându-se "acolo de unde au fost luaţi", în ţărâna pământului.

Când mă gândesc la bunica, mă apucă emoţiile, ştiind că ea mi-a oferit cea mai mare comoară de pe pământ, pe mama. Şi cum aş putea să nu-i mulţumesc!? De câte ori mi-a povestit mama despre bunica, mereu a încercat să o zugrăvească într-o aură de mister.

Bunica, aceea care s-a preocupat să nu-i lipsească nimic mamei mele, aceea care a avut discuţii cu mama dintre cele mai profunde, mai umane şi mai spirituale, învăţând-o că fără Dumnezeu nu există fericire, că fără efort nu există realizare şi că fără iubire nu există viaţă, ea mi-a transmis şi mie din entuziasmul ei.

Când i-am furat primele cireşe din grădină, nu a ezitat să-mi spună că era mai potrivit să-i cer, iar ea mi-ar fi dat mult mai multe decât am putut eu să iau. Iar când m-a văzut prima dată cu o fustă ceva mai scurtă, la fel, decisă şi hotărâtă, mi-a spus că e mai potrivit să umblu îmbrăcată decent pentru că numai aşa băieţii mă vor aprecia mai mult şi mă vor respecta în modul meu de a fi. "Nu te expune, spunea ea, ca să nu fii expusă! Lasă-te căutată, nu căuta! Un zâmbet, o faţă senină, inima curată, decenţa în îmbrăcăminte, modestia în mers, toate sunt cartea de vizită pentru o tânără care urmează să fie curtată de un băiat."

Sunt sfaturi pe care nu mi le-a dat niciodată acuzându-mă, ci invitându-mă să deschid ochii, să citesc printre rânduri, să anticipez, să aştept, să-mi fac o părere a mea şi doar mai apoi să dau un răspuns.

Bunica, oare cum s-o evit într-o zi dedicată ei? Am trecut pe la florărie şi i-am luat un buchet mare de trandafiri, iar de la cofetărie, deşi nu prea mai mănâncă dulce, i-am luat un tort de fructe, după care, vădit emoţionată, m-am îndreptat către locuinţa ei. Şi pentru că nu este indicat să fiu egoistă, i-am invitat şi pe verişorii mei, alături de care am decis să-i facem o zi unică.

Când ne-a văzut, cu lacrimi în ochi, ne-a îmbrăţişat pe fiecare, neînţelegând care era, de fapt, scopul vizitei noastre. "Papa Francisc, bunică, a declarat pentru astăzi Ziua Internaţională a Bunicilor şi a Bătrânilor, iar noi am decis să-ţi facem o vizită, să te sărbătorim şi să-ţi spunem cât de mult contezi pentru noi."

O după-amiază întreagă ne-a vorbit despre ea şi despre bunicul, despre mama mea şi despre taţii verişorilor mei. Cât entuziasm în povestire şi câte legături între cele întâmplate şi împlinirea voinţei lui Dumnezeu! "Aşa a voit Dumnezeu", o spune aproape la fiecare nouă poveste împărtăşită. "Dar, hai să vă fac şi eu ceva bun, pentru că aţi venit la mine într-o astfel de zi." Şi ne-a făcut clătite cu dulceaţă de soc. Exact, dulceaţă de soc, o specialitate pe care, aşa cum o face bunica, nu o mai face nimeni.

Cât trebuie să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru persoanele vârstnice din viaţa noastră! Ele sunt într-adevăr un adevărat tezaur de experienţă, de viaţă trăită, de eşecuri, dar şi de realizări. Mulţumesc, Doamne, pentru bunica mea, dar şi pentru toate persoanele vârstnice din lume. (Camelia)