Prelucrare de pr. Felician Tiba
E vară, iar în parohia noastră se face campus. Nimeni nu este exclus. Fiecare are rolul său, fie ca animator, fie ca participant, iar evenimentul ne cuprinde în euforia sa pe toţi, lăsând în noi amintiri de neşters.
La sfârşit, după o săptămână de bansuri, rugăciune, cântece, dar şi zbenguială, iată-ne obosiţi, în schimb plini de experienţe noi şi cu noi prieteni.
"Maratonul educaţiei" ne cuprinde pe toţi. Invitaţi din multele domenii ale vieţii se perindă pe la microfonul din biserică, pentru că acolo au loc întâlnirile formative, fiind şi un spaţiu care se pretează educaţiei, iar la final, după ce am ascultat vreo şase invitaţi speciali, am rămas cu următoarele: "Nu e frumos să vorbim urât. A vorbi urât îi ţine pe oameni la distanţă, aşa cum îi ţine orice tip de mizerie. Copil liber nu este cel care nu ascultă, cel care trece pe culoarea roşie a semaforului, ci acela care se opreşte, care dă prioritate celuilalt, care ştie să tacă, care nu fură, care salută primul, care se roagă, merge la Sfânta Liturghie, nu vorbeşte cu glasul ridicat, nu îi ofensează pe ceilalţi, care îi respectă pe bătrâni şi pe părinţi, care se poartă frumos cu fraţii şi prietenii, care sunt deschişi să înveţe lucruri noi şi folositoare, care nu pierde timpul pe telefon, tabletă sau computer, care ştie să spună: mulţumesc, te rog frumos şi scuză-mă".
Campusul de anul acesta m-a ajutat să înţeleg că am crescut, că nu mai sunt copilul morocănos de altădată, că a învăţa la şcoală nu înseamnă a învăţa pentru notă, ci pentru viaţă. Mai mult, părintele vicar m-a invitat să fiu şi ministrant. Hm, o ofertă tentantă... Cine ştie, poate într-o zi voi ajunge şi eu preot. Trebuie să încerc. Mi-a dat o săptămână de gândire, dar eu îi voi da răspunsul meu chiar mâine. Cum să mai aştept când m-am decis deja? E da! Nici nu are cum să fie altul.
Aşadar, a mai trecut un campus, iar eu am mai învăţat câte ceva. Anul viitor poate voi fi animator. Cine ştie? (Cosmin)
