Voluntariatul reprezintă un prim pas în schimbarea pe care vrei să o vezi în societate. De aceea, Asociaţia Centrul Diecezan Caritas Iaşi a înfiinţat Departamentul de Voluntariat, ce îşi propune să dezvolte conceptul de ajutor umanitar, prin implicare concretă în viaţa şi nevoile semenilor noştri.

Prin intermediul acestui departament, se urmăreşte totodată să se realizeze un model de bună practică în domeniul voluntariatului, pentru ca, prin recunoaşterea valorii existenţei umane, societatea să crească şi să rodească binele.

Actele de voluntariat derivă din înţelegerea conştientă a cuvântului "sprijin". Libertatea de a te face util şi de a simţi plăcerea unui sincer "mulţumesc" se transformă într-un imbold esenţial de a lua parte la acţiuni de voluntariat.

Ce fac voluntarii în cadrul programelor Caritas?

Activităţi efectuate de voluntarii Centrului de Resurse pentru Familii: lucru la dosarele beneficiarilor, realizarea de anchete sociale, distribuirea pachetelor pentru beneficiari, realizarea de obiecte hand-made.

Activităţi efectuate de către voluntarii Centrului de Plasament "Sfântul Iosif": ajutor la efectuarea temelor, implicarea în activităţi social-recreative, participarea la atelierele de lucru, realizarea de obiecte hand-made.

Activităţi efectuate de voluntarii Centrului de Resurse pentru Copii şi Tineri "Don Bosco": ajutor pentru copii la efectuarea temelor, organizarea activităţilor educative şi recreative, participarea la taberele de vară.

Activităţi efectuate de voluntarii programului Intervenţii în situaţii de urgenţă şi calamităţi naturale: ajutor la împachetarea şi distribuirea pachetelor cu alimente, participarea la acţiunile de ajutorare a sinistraţilor, acordare de consiliere iniţială sau consiliere de grup.

Activităţi efectuate de voluntarii Centrului de Îngrijire la Domiciliu: petrecerea timpului liber împreună cu vârstnicii, oferirea ajutorului în gospodărie, în casă, la cumpărături, în activităţile zilnice, participarea la organizarea unor evenimente dedicate acestora, vizitarea beneficiarilor, realizarea anchetelor sociale, distribuirea pachetelor.

Voluntarii din cadrul asociaţiei se implică, de asemenea, în acţiunile de responsabilizare socială prin: promovarea şi implicarea în organizarea acţiunilor, informarea comunităţii, sprijin în vederea mediatizării: lipire de afişe, împărţire de fluturaşi.

În fiecare an, în luna decembrie, marcăm Ziua Internaţională a Voluntarilor prin organizarea Galei Voluntarilor, un prilej de a celebra şi premia munca în folosul celorlalţi.

Voluntariatul nu înseamnă doar promovarea coeziunii sociale, a solidarităţii şi a participării active, ci mai mult de atât: reprezintă un pas important către dezvoltarea personală şi profesională, o investiţie atât în comunitate, cât şi în propria persoană.

Dorim să mulţumim tuturor voluntarilor care au depus eforturi mari pentru ca persoanele asistate să simtă iubirea aproapelui. Cu ajutorul dumneavoastră, putem fi alături de ei şi pe viitor, oferindu-le speranţă pentru un trai mai bun, căldură în suflete, voie bună şi mai multe momente de bucurie.

Cum pot să devin voluntar?

Convingerea noastră este că fiecare dintre noi avem abilităţi şi talente de împărtăşit. Pentru a vă alătura echipei noastre de voluntari, vă rugăm să contactaţi departamentul de voluntariat la una dintre următoarele adrese de e-mail: [email protected], [email protected].

Petronela Maftei, responsabil comunicare