Într-o zi ca oricare alta, în timp ce tencuiam un perete la casă, mi-a sunat telefonul. Cum nu puteam să cobor de pe schelă, l-am lăsat să sune, rămânând să revin eu mai târziu. Telefonul însă nu a încetat să sune, ceea ce m-a determinat să cobor nervos şi să răspund.
Era soţia mea care, printre sughiţuri, îmi spunea că avusese un accident cu maşina şi mă ruga să vin cât mai urgent la faţa locului. Trebuie să spun că eu o trimisesem să cumpere câteva materiale necesare muncii pe care o făceam.
Ajuns la locul accidentului, aveam să văd trei maşini, una intrată în cealaltă, deci un adevărat carambol. Cea din mijloc era a noastră! Ca atare, era tamponată şi în faţă şi în spate. Soţia era aşezată pe marginea şanţului, cu o uşoară jenă la o claviculă, dar mi-am dat seama că nu era nimic grav. Evident că primul gând mi-a fost la maşină! Da, pentru că muncisem mult s-o avem, era cumva mâna mea dreaptă, iar acum era un morman de fiare contorsionate.
M-am apropiat de soţie şi, în loc să o consolez, am început să-i fac reproşuri: "De ce n-ai evitat accidentul? Unde ţi-era gândul? Sigur erai pe telefon!" Şi multe alte reproşuri...
În sfârşit, a venit şi poliţia, s-a stabilit cu adevărat cine era vinovatul. În drum spre casă şi apoi şi acasă am continuat să-i reproşez soţiei lipsa de atenţie, punând accent pe paguba pe care o făcuse. Iar ea, încă sub efectul panicii, nu spunea nimic, doar mă privea lung, ca şi cum ar fi spus: "Şi dacă erai în locul meu, ce ai fi făcut?!" Dovadă că nu m-am liniştit, am început să-mi sun câţiva prieteni, spunându-le ce pagubă mi-a făcut soţia prin neatenţia ei. Şi pentru că nu aveam linişte, am chemat un prieten şi am mers să văd din nou maşina avariată.
Privind prin geamul spart din partea şoferului am găsit sub volan un rozariu. Era al soţiei. Îl mai văzusem de vreo câteva ori la ea. L-am luat, am revenit acasă şi am întrebat-o dacă ştie cum a ajuns acel rozariu agăţat de volan.
Suspinând adânc, l-a luat în mână şi a spus: "După ce am cumpărat materialele pentru care m-ai trimis, am urcat în maşină şi am luat-o spre casă, rugându-mă Rozariul. La un moment dat, cu doar cinci metri înaintea mea, şoferul din faţă a frânat brusc, a semnalizat stânga şi, pentru că veneau maşini din faţă, s-a oprit să le dea prioritate. Observând această manevră, am frânat la rândul meu, m-am oprit şi am aprins inclusiv luminile de avarie, aşa încât şoferul din spate să mă vadă şi să oprească şi el. Dar el era pe telefon şi, ca atare, s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat. Tu însă n-ai voit să vezi suferinţa mea, ca şi cum maşina e mai importantă decât mine! Dacă n-aş fi recitat Rozariul, probabil că aş fi mers cu viteză mult mai mare, am fi intrat amândouă maşinile cu viteză în cea din faţă şi nu ştiu dacă mai eram astăzi. Dar tu te-ai oprit şi te opreşti în continuare la «maşina» ta, fără să ţii cont şi de varianta mea".
Iartă-mă, draga mea, ai dreptate, m-am lăsat dus de impulsul nervilor! Acum, după aceste precizări, sunt mult mai liniştit. Într-adevăr, nu ai nicio vină. Iartă-mă, m-am comportat urât şi faţă de tine şi faţă de cei prezenţi la locul accidentului. Nici măcar nu te-am întrebat cum te simţi. Până la urmă, maşină mai luăm, important e că tu eşti bine! (Victor)
