Este timpul Postului Mare, iar în Dieceza de Iaşi se desfăşoară proiectul "Cutia Speranţei". Am să încep articolul relatând o întâmplare trăită personal cu privire la această activitate de susţinere a misiunilor, care este şi un semn de solidaritate a oamenilor faţă de cei mai săraci.

Cu trei ani în urmă am fost invitat de un părinte paroh să celebrez o sfântă Liturghie. A anunţat comunitatea că voi fi prezent, aşa încât oamenii au venit să vadă ce am reuşit să întreprindem cu ei. Printre cei prezenţi la această sfântă Liturghie a fost şi o femeie cu trei copii. După ce am terminat, această femeie m-a aşteptat în faţa sacristiei şi mi-a înmânat cutiuţa pe care a avut-o acasă, în familie, în timpul Postului Mare, cerându-şi scuze că a uitat să o aducă la parohie atunci când ele au fost strânse. Privindu-mă în ochi mi-a spus: "Părinte, aici sunt bănuţii pe care am reuşit să-i punem deoparte, eu şi copiii mei, renunţând la câte ceva, pentru copiii din Africa. Ştiu că nu este mult, părinte, dar de la noi mai puţin, de la Dumnezeu mai mult".

Părintele paroh, văzând că am stat de vorbă cu acea persoană, m-a întrebat: "Ce voia de la tine acea femeie?" I-am explicat că a adus cutia. Atunci el mi-a spus: "Dacă această femeie cu copiii ei ţi-a adus această cutiuţă, atunci bravo ei! Vezi ce înseamnă să ştii greul vieţii şi să te gândeşti şi la alţii!? Această femeie a trebuit să fugă de acasă din cauza soţului, care bea mult şi era violent. În primul an a trăit şi a mâncat din mila altora, de trei ani stă în casa unei persoane plecate în străinătate, munceşte cu ziua şi îşi ţine copiii la şcoală, ajutându-i să nu le lipsească nimic. Dacă această persoană a oferit această cutie înseamnă că aici chiar ai o mare jertfă!"

Atunci când am luat cutia, nu ştiam cât este în ea, dar numărând, am descoperit în monedele acelea mici 10,87 lei. Socotind bănuţii renunţărilor lor, am înţeles că a oferi nu e o chestiune de avere, ci de inimă şi bunătate, iar renunţările unor astfel de persoane ţin aprinsă speranţa unui viitor mai bun pentru oamenii din misiune.

Dumnezeu lucrează prin astfel de oameni şi suntem siguri că, asemenea acestei femei, există mulţi alţii care, în Dieceza de Iaşi, în România sau în străinătate, ştiu ce înseamnă greul vieţii şi oferă din puţinul lor celor care sunt mai săraci şi au mai mare nevoie.

Le suntem recunoscători tuturor preoţilor, care cu amabilitate susţin acest proiect, le suntem recunoscători tuturor oamenilor de bunăvoinţă care, luând acasă această cutiuţă, aşază în ea jertfele şi renunţările lor. Suntem conştienţi, atât noi, cei de la Centrul Misionar Diecezan, cât şi misionarii noştri, că acest proiect "Cutia Speranţei" este şi va rămâne activitatea cea mai importantă în folosul misiunilor, fără de care susţinerea misionară ar fi aproape imposibilă.

Hrana pe care am oferit-o copiilor şi săracilor din Kenya, cisternele de apă pe care le-am achiziţionat, sălile de şcoală şi grădiniţa construite, casa misiunii şi spitalul din Coasta de Fildeş, susţinerea misionarilor şi activităţile lor şi multe alte proiecte mici realizate în ultimii şapte ani au fost susţinute, mai bine de 70%, prin această iniţiativă: "Cutia Speranţei".

Pentru toată generozitatea şi toate renunţările, vă suntem recunoscători. Pentru că, până la urmă, ne-aţi demonstrat în fiecare an că a oferi e o chestiune de inimă şi bunătate...