Este greu să scrii despre oamenii care au trecut deja dincolo de lumea celor vii. Tocmai de aceea nu vreau să-mi dau odihnă sufletului, pentru că nu fac nimic altceva decât o datorie sfântă.

De o admiraţie deosebită se bucura domnul dascăl Mihai Lucaci din partea tuturor, mărturiseşte pr. Eugen Lucaci: "Îmi amintesc cum mergea personal pe la casele celor care alcătuiau corul bisericii şi-i invita să participe la repetiţii cu ocazia marilor sărbători bisericeşti. Dascălul Mihai venea şi pe la noi, căci tatăl meu făcea parte din corul bisericii. Erau şi buni prieteni, de aceea se şi vizitau mereu. Când domnul dascăl mergea la spital, tatăl meu îi ţinea locul, căci ştia să cânte puţin la orgă. Venea în fiecare zi la sfânta Liturghie cu cel puţin o oră înainte şi pregătea totul cu multă minuţiozitate, iar apoi se aşeza în bancă şi recita Rozariul. Pe atunci nu se recita în public Rozariul înainte de sfânta Liturghie.

Domnul dascăl era acela care se ocupa de catehizarea copiilor la prima sfântă Împărtăşanie şi la primirea sacramentului sfântului Mir. În plus, avea darul de a te face să înţelegi tot ce se preda. Era înzestrat cu un adevărat simţ al pedagogiei creştine. Avea şi un dar al umorului foarte dezvoltat, iar atunci când păream obosiţi sau plictisiţi, tot domnul dascăl era acela care ne răspundea cu un banc. Datorită acestui dar neobişnuit, foarte mulţi preoţi oaspeţi vizitau parohia Butea doar pentru a-l asculta şi a fi binedispuşi cu el. Avea ceva parcă din actorie în el. De altfel, avea şi mai multe numere de circ pe care le memorase pe dinafară, şi le prezenta deseori diferitelor grupuri de preoţi.

Pe când eu aveam doar şase ani, neştiind încă să citesc, deoarece nu începusem să merg la şcoală, s-a ocupat personal de mine să mă înveţe toate răspunsurile de la sfânta Liturghie, în limba latină, pentru că pe atunci se celebra în limba latină. Şi o făcea cu mult drag şi calm, deşi eu nu ştiam să vorbesc bine nici limba română. Apoi, deseori în timpul zilei, îl auzeam cântând la orgă în biserică. Nu ştiam pe atunci ce cânta, dar după mai mulţi ani mi-am dat seama că interpreta din marii compozitori clasici. Aşa se perfecţiona el mereu în arta de a cânta la orgă.

În comunitatea din Butea, la vremea respectivă, principalul om al satului era preotul Gheorghe Petz, iar al doilea era dascălul Mihai Lucaci. La biserică, pe stradă, la magazin şi oriunde era respectat ca şi un preot. Iar acest respect şi l-a câştigat singur, nu l-a cerşit şi nici nu l-a impus. A fost un om deschis cu toţi oamenii, ei cunoscându-l şi la praznicele ce se făceau cu ocazia diferitelor înmormântări, la mesele oficiale ce se dădeau când se construia o fântână în sat sau la inaugurarea unei case, căci el ştia să-i trateze pe toţi ca oameni.

Anii au trecut, ajunsesem repede ministrant la sfintele slujbe. Dascălul Mihai ne chema pe toţi ministranţii să-l ajutăm la curăţarea obiectelor bisericeşti, cum ar fi sfeşnicele, becurile, cădelniţa şi toate celelalte obiecte.

Spre finalul vieţii, domnul dascăl a fost internat în spitalul «Sfântul Spiridon» din Iaşi, unde l-am vizitat de mai multe ori. De fapt, acolo a şi a murit, şi tot acolo mi-a făcut anumite destăinuiri, ca la spovadă. Pe de altă parte, am regretat că nu am putut participa la înmormântarea lui, însă eram la seminar, iar regulamentul nu permitea să mergem la înmormântări decât în cazul părinţilor sau al fraţilor. În schimb, m-am rugat pentru odihna sufletului său şi mă voi ruga mereu pentru el, cel care mi-a fost ca un tată, străduindu-se mereu să mă înveţe numai lucruri bune".

Aceasta a fost personalitatea memorabilă a dascălului Mihai Lucaci.