Una dintre cele mai distrugătoare îndeletniciri este aceea de a-ţi da cu părerea. De la oameni simpli, care eşuează iremediabil în bârfă sau calomnie, până la mari personalităţi, care ajung să influenţeze mai mult decât propria generaţie prin adevărate sisteme de interpretare a realităţii, toţi aceştia pornesc de la simple suspiciuni. Iar metoda de lucru este cea a reducţionismului. A-l reduce pe un om la ceea ce te-a impresionat ori te-a şocat la un moment dat sau a reduce întreaga realitate la ceva ce ţi se pare important, până la urmă tot acelaşi efect nefast poate produce.
Pe bună dreptate, trei dintre aşa-zişii corifei ai culturii şi ai filozofiei au fost numiţi reducţionişti prin excelenţă. Este vorba de Karl Marx, care a redus societatea la economie, în special la mijloacele de producţie, de Friedrich Nietzsche, care a redus omul la conceptul arbitrar de supraom, şi de Sigmund Freud, care a redus fiinţa umană la instinctul sexual. Pe aceştia, Paul Ricoeur - unul dintre cei mai importaţi filozofi francezi contemporani - îi numeşte "cei trei mari distrugători" şi "maeştri ai suspiciunii".
Probabil că nimeni nu s-ar simţi confortabil cu o astfel de constatare cu privire la persoana proprie: distrugător pe bază de suspiciuni. Şi totuşi acest lucru se întâmplă aproape la tot pasul: emitere de păreri apodictice. Mai pe înţelesul tuturor: "Sigur e aşa cum spun eu!" Şi dacă te înşeli amarnic? Iată o practică de corectat. De ce nu, în Postul Mare....
