Interviu cu pr. Viorel Ababei

Misionarul milostivirii, fără să fi plătit o picătură de sânge, împarte roadele mântuirii obţinute de Cristos

Sfântul Părinte papa Francisc l-a numit pe pr. Viorel Ababei misionar al milostivirii, prin decretul semnat la 2 aprilie, care i-a fost înmânat de către PS Iosif Păuleţ, la 16 aprilie. După primirea acestei misiuni, pr. Viorel a avut amabilitatea să ne ofere un interviu.

- Părinte Viorel, o nouă slujire, care se adaugă celei de poenitentiarius magnus (confesor extraordinar)! Ce înseamnă pentru dv. noua slujire de misionar al milostivirii încredinţată de papa Francisc?

Slujirea de poenitentiarius magnus nu are în sine ceva în plus faţă de slujirea oricărui preot care intră în confesional pentru a oferi dezlegarea sacramentală credincioşilor care se apropie, cu umilinţă şi dorinţă de convertire, de sacramentul iertării. Noua misiune înseamnă aceeaşi slujire sacerdotală, dar mai extinsă şi îmbogăţită cu noi puteri. Mă refer la facultăţile speciale acordate pentru dezlegarea unor păcate care comportă o cenzură rezervată Scaunului Apostolic.

- Pentru a vă cunoaşte mai bine, să mergem cu gândul în satul dv., Cireşoaia. Acolo se află familia în sânul căreia v-aţi născut şi aţi crescut. Cum s-a născut vocaţia dv. la Preoţie?

Am venit pe lume într-o zi de duminică, în ziua sfântului Andrei. În certificatul de naştere sunt trecut pe 1 decembrie 1958. La Botezul administrat de pr. Carmil Dancă, pe 5 decembrie, am primit numele de Viorel. Părinţii mei, Ştefan şi Olga Ababei, au fost binecuvântaţi de Dumnezeu cu şase copii: trei fete şi trei băieţi. Pot spune că primul semnal din partea lui Dumnezeu că mă vrea în slujba altarului l-am primit la prima sfântă Împărtăşanie, la vârsta de 9 ani. Părintele Petru Ciocan m-a făcut să înţeleg că trebuie să devin sfânt, pentru că eu nu am un sfânt patron pe care să-l cheme ca pe mine, şi cel puţin alţi copii care vor primi la Botez numele de Viorel să mă poată avea ca patron pe mine. Atunci mi-am propus să devin sfânt, şi pentru mine sfânt însemna să fiu ca pr. Ciocan, adică preot! Acum sunt convins că nu este suficient doar atât...

- Papa Francisc vorbeşte des despre milostivirea lui Dumnezeu...

Iubirea milostivă a lui Dumnezeu s-a manifestat mereu în istoria mântuirii, începând cu păcatul primului om, culminând cu moartea pe cruce şi învierea din morţi. Sângele şi apa care au ţâşnit din coasta lui Isus, străpunsă de suliţa soldatului roman, au fost un izvor permanent de îndurare pentru toate generaţiile de oameni care au sorbit din el şi au aflat alinare, vindecare şi mântuire. Tema milostivirii a fost mereu în actualitate şi i-a preocupat pe mulţi sfinţi. Dintre cei recenţi aş aminti-o pe sfânta Tereza a Pruncului Isus, care a mers atât de departe în a cere îndurarea divină pentru salvarea sărmanilor păcătoşi, încât s-a oferit pe sine ca victimă a iubirii milostive. Mai aproape de timpurile noastre a trăit sfânta Faustina Kowalska, numită "predilecta Divinei Îndurări". La 22 februarie 1931, Isus i-a apărut aşa cum avem prezentă în minte icoana lui Isus Milostiv cu celebrele cuvinte: "Isuse, mă încred în tine!" În timpurile noastre, un papă providenţial, sfântul Ioan Paul al II-lea, în anul 1980, în enciclica "Dives in misericordia", vorbeşte magistral despre milostivirea divină şi urgenţa ca oamenii de astăzi să apeleze la milostivirea lui Dumnezeu. La începutul noului mileniu, la 30 aprilie 2000, a instituit sărbătoarea Divinei Îndurări şi a canonizat-o pe sora Faustina. Papa Francisc, sensibil şi ataşat de cei defavorizaţi şi aflaţi în dificultăţi, nu a surprins pe nimeni când a dedicat un an special Milostivirii Divine. În timpul ameninţărilor actuale, al violenţelor terorismului, al distrugerii omului şi familiei, al dezordinilor denunţate cu fermitate şi de papa Benedict, scăparea ne vine de la Isus - iubirea milostivă.

- Aţi fost numit "misionar al milostivirii". Ce presupune această misiune?

Fireşte, o slujire care mă responsabilizează şi mă obligă să-mi însuşesc şi să practic calităţile pe care ar trebui să le posede un "misionar al milostivirii": primitor şi atent cu toţi; clar în prezentarea principiilor morale, mărinimos şi generos în împărţirea iertării lui Dumnezeu. Aceste calităţi nu sunt puţine şi nici uşor de însuşit şi de practicat. De aceea, din cauza limitelor şi slăbiciunilor mele, mă încred în ajutorul lui Dumnezeu şi inspiraţia Duhului Sfânt şi cer cu insistenţă să mă amintiţi în rugăciunile dv., ca să nu dezamăgesc pe nimeni şi să reuşesc să mă ridic la nivelul aşteptărilor tuturor. De asemenea, se mai specifică în scrisoarea de însoţire a mandatului primit de la Sfântul Părinte că va trebui să fiu la dispoziţia episcopilor diecezani, să anim misiuni pentru popor, să predic misterul milostivirii divine şi să celebrez sacramentul Reconcilierii.

- Printre misiunile pe care le aveţi de împlinit este şi dezlegarea aşa-numitelor păcate rezervate Scaunului Apostolic. La ce se face referire?

Ne amintim de imaginea papei Ioan Paul al II-lea aflat în celula lui Mehmet Ali Agca, acela care a exercitat asupra lui un act de violenţă fizică, voind să-l ucidă. Papa l-a iertat, i-a obţinut şi împăcarea cu Dumnezeu, dar aceasta nu l-a scutit de ispăşirea faptei comise. Acesta este un păcat rezervat Scaunului Apostolic care poate fi delegat spre dezlegare şi unui preot. Aici aş introduce o paranteză. Circulă pe reţelele de socializare multe neadevăruri puse pe seama papei, în special de persoane duşmănoase şi rău intenţionate. E grav că şi creştini catolici, deşi spun că nu cred nicio iotă, se grăbesc să le distribuie. Deşi nu sunt păcate rezervate Scaunului Apostolic, ele sunt păcate foarte grave şi, mai ales, trebuie evitate cu desăvârşire. Un alt păcat rezervat Scaunului Apostolic este, de exemplu, profanarea speciilor euharistice şi folosirea lor în scop sacrileg - un păcat şi mai grav decât precedentul. Doresc să specific că starea iregulară a divorţaţilor recăsătoriţi nu este rezervată dezlegării Sfântului Părinte, pentru că, nu-i aşa, "ceea ce Dumnezeu a unit omul să nu despartă" (Mt 19,6). La fel, păcatele din viaţa intimă de familie şi cele care ţin de etica sexuală nu sunt rezervate Scaunului Apostolic, ele putând fi dezlegate de orice preot în condiţiile care se cer: regretul sincer şi propunerea de îndreptare.

- A fi misionarul milostivirii este mai mult o onoare sau o povară?

Onoare n-aş zice, pentru că nu este un merit personal, ci o misiune pe care episcopul o încredinţează unui preot; putea fi propus şi numit oricine altcineva. Nici povară n-aş spune. Greutatea crucii a apăsat pe umerii lui Cristos. Pe cruce el a obţinut mântuirea pentru noi, păcătoşii. Misionarul milostivirii, fără să fi plătit o picătură de sânge, împarte roadele mântuirii obţinute de Cristos pentru cei care doresc să le primească şi sunt dispuşi să se convertească.

- Un îndemn către cititorii revistei noastre!

Să fie convinşi că roadele iubirii milostive ajung la ei chiar şi în timp de pandemie. În calea iubirii şi mântuirii nu sunt obstacole de netrecut. Regretaţi-vă cu sinceritate păcatele, cereţi iertare lui Dumnezeu pentru ele şi împărtăşiţi-vă spiritual!

Fecioară milostivă, roagă-te pentru noi!

Isuse, mă încred în tine!