Isus Cristos a frânt pâinea pentru a o dărui ucenicilor şi, cel mai important, pentru a se dărui pe sine tuturor celor care vor crede în el. Gestul dăruirii pâinii consacrate prin cuvintele lui Cristos este actualizat la fiecare sfântă Liturghie atunci când credincioşii se apropie pentru a primi darul sfintei Împărtăşanii.
Sfânta Liturghie este darul cel mai de preţ al lui Cristos pentru Biserica sa. Mai mult, sfânta Împărtăşanie este Cristos însuşi care se dăruieşte fiecărui ucenic care caută să trăiască după învăţătura Maestrului său. Acest caracter de "dar" devine cel mai vizibil atunci când, participând la sfânta Liturghie, ne apropiem pentru a primi din mâinile preotului sacramentul trupului lui Cristos. Ce se întâmplă, de fapt, atunci când mergem să ne împărtăşim?
În primul rând, vedem că atât preotul care ni-l aduce pe Cristos, cât şi noi, credincioşii înfometaţi de Cristos, avem de înfăptuit un drum către locul împărtăşirii. Acest drum este icoana întregii istorii a mântuirii: Cristos vine în întâmpinarea umanităţii şi anticipează astfel ultima sa venire, iar Biserica, reprezentanta întregii omeniri, se lasă atrasă de iubirea sa milostivă şi se îndreaptă spre ospăţul dumnezeiesc, anticipare a ospăţului veşnic din paradis.
A merge pentru a primi sfânta Împărtăşanie nu este în niciun caz un gest banal, ca şi atunci când stăm la rând la poştă sau la o casă de bilete. Este vorba despre o procesiune liturgică, procesiune care presupune un ritm aşezat, solemn şi potrivit pentru a pregăti întâlnirea cu Domnul. Orice procesiune, dar mai ales aceasta, ne ilustrează sensul existenţei: viaţa creştină este drumul pe care îl realizăm zi după zi pentru a fi desăvârşiţi în dragoste prin harul lui Dumnezeu. Procesiunea de la Împărtăşanie nu este un gest pur individual, prin care fiecare caută calea cea mai scurtă pentru a ajunge la preot şi a primi Euharistia. Este un drum pe care îl facem împreună cu ceilalţi creştini, pentru ca să arătăm că, deşi suntem mulţi, împărtăşindu-ne din aceeaşi unică pâine, devenim una. Semnul caracterului comunitar al procesiunii euharistice este cântecul de la Împărtăşanie. Prin comuniunea glasurilor care îl intonează, acesta manifestă bucuria întregii Biserici care merge în întâmpinarea Mirelui său, Isus Cristos.
După ce am făcut acest drum procesional şi am cântat, primim sfânta Împărtăşanie. Are loc atunci întâlnirea cea mai profundă şi reală dintre fiecare dintre noi şi Cristos. Primim pâinea fiilor asemenea copiilor care îşi deschid gura pentru a se lăsa hrăniţi de părinţi. În acelaşi timp, putem trăi mai bine întâlnirea cu Cristos dacă realizăm că, de fapt, el însuşi ne primeşte pe noi. Sfântul Ioan Paul al II-lea spunea despre actul împărtăşirii: atunci "nu doar fiecare dintre noi îl primeşte pe Cristos, ci Cristos însuşi ne primeşte pe fiecare dintre noi".
Cristos ne primeşte şi ne transformă. În ce anume? Ne răspund cuvintele rostite în acel moment: "Trupul lui Cristos", ne spune preotul, iar noi răspundem "Amin". Spunem "Amin" atât pentru a exprima credinţa noastră în Preasfântul Sacrament, cât şi pentru a consimţi să devenim noi înşine ceea ce primim. Sfântul Augustin spunea: "Acest sacrament nu vă oferă trupul lui Cristos pentru ca apoi să rămâneţi separaţi de el... voi, aşadar, începeţi să primiţi ceea ce aţi început să fiţi, cu condiţia să nu îl primiţi în mod nedemn". Cu alte cuvinte, devenim mădulare ale Domnului şi ale trupului său tainic, Biserica. Şi, mai ales, devenim şi noi pâine care se poate frânge şi se poate dărui celorlalţi. În cele din urmă, umanitatea noastră atinge desăvârşire în actul de a dărui. Iar adevărata bucurie provine din faptul că ne putem dărui pe noi înşine altora şi lui Dumnezeu. Darul Euharistiei ne transformă pe noi înşine într-un dar.
