Cât de sugestivă şi actuală ni s-a părut tuturor anul acesta indicaţia pe care evanghelistul Ioan o face de două ori cu privire la apariţia lui Isus în faţa ucenicilor, şi anume că uşile încăperii în care se aflau erau încuiate (cf. In 20,19.26)!
Uşile catedralei catolice din Iaşi au fost realmente încuiate în Noaptea de Înviere şi în Duminica Paştelui, împiedicând pe oricine să ia parte în mod fizic la celebrările liturgice care s-au oficiat în interiorul ei. Sfintele Liturghii au fost urmărite însă de zeci de mii de credincioşi, care, acasă fiind cu trupul, au format un liant spiritual, simţindu-se conectaţi cu episcopul şi preoţii celebranţi şi cu atâţia alţi creştini doritori de lumina Celui Înviat.
Predicile rostite de către PS Iosif Păuleţ au avut darul de a-i interpela pe cei care, cu reverenţă şi pietate, l-au ascultat, prin tonul direct al cuvintelor, cordialitatea gândurilor transmise, precum şi prin speranţa şi încrederea în Dumnezeu, subliniate în repetate rânduri, ca terapie sau antidot la îngrijorarea şi frica generate de pandemie.
Multe detalii păstrează ineditul lor, destinat să rămână în memoria de neşters a celebrărilor pascale din cadrul Episcopiei. Amintesc aici de lumânările aprinse, care au fost aşezate pe bănci şi la balcoanele catedralei, pentru a-i reprezenta pe toţi credincioşii care trebuiau să fie de faţă şi nu au putut. Cineva îşi mărturisea emoţia până la lacrimi în faţa acestui "scenariu" liturgic, în care se contopeau tristeţea interdicţiei participării şi bucuria că, în credinţă, lumina pascală arde în orice împrejurare.
Apoi, animarea cântărilor de către corul format ad hoc de grupul preoţilor şi surorilor care slujesc în cadrul Episcopiei şi al Parohiei catedralei. Persista în fiecare conştiinţa că celebrările sacre din Săptămâna Sfântă şi din zilele Paştelui trebuie să fie difuzate cu nota maximă de solemnitate pe care o merită Dumnezeu şi pe care o aşteaptă cei care, la distanţă fiind, doresc comuniune aleasă întru aceeaşi credinţă. Adaug şi procesiunea cu lumânarea pascală în interiorul catedralei, însoţită de cântarea "Cristos a înviat", căreia i s-au asociat de acasă, cu siguranţă, atâtea alte voci pentru a amplifica entuziasmul bucuriei pascale.
Acestea au fost posibile prin calitatea tehnică înaltă a transmisiei momentelor liturgice şi de rugăciune, intermediată de camerele video montate în catedrală şi de folosirea lor profesionistă.
Papei emerit Benedict al XVI-lea îi aparţine gândul că cine crede nu este niciodată singur. Este adevărat şi nu mai puţin valabil şi în aceste zile că adunarea vizibilă a credincioşilor este ambientul propriu-zis al profesării credinţei. Izolarea poate pricinui sucombarea, stingerea ei. Însă este la fel de adevărat că expresiile credinţei sunt multiple şi inepuizabile, mai ales în ambientul domestic - locul genezei şi dezvoltării ei. Am stat cu uşile închise şi cu inimile lărgite, oferindu-ne generos salutul fundamentat pe credinţă: "Cristos a înviat!", nutrind speranţa că Paştele acestui an nu se va mai repeta aşa niciodată.
