Un adevărat lider pentru generaţiile tinere, un preot colaborator exemplar, iar acum, susţinător şi vrednic prieten în cer, lângă tronul lui Isus

Părintele Cornel a trecut la cele veşnice chiar în ziua sfântă de Crăciun a acestui an binecuvântat 2019 - o dată ce se înscrie astfel mai rar în istorie - şi trebuie să recunoaştem cu toată durerea, dar în acelaşi timp cu toată convingerea şi mângâierea, că am pierdut un preot colaborator exemplar, dar am câştigat un mare şi vrednic prieten în cer, lângă tronul lui Isus.

Chemat să activeze în centrul parohial din Iaşi ca preot vicar, părintele Cornel şi-a extins în mod cu totul special activitatea între tineri, îndeosebi între familiile tinere, devenind, încet-încet, unul dintre cei mai căutaţi sfătuitori şi formatori de suflete, invitat la nenumărate întâlniri de formare spirituală, atât din cadrul parohiei, cât şi din întregul oraş şi chiar dieceză. Nu erau timpuri uşoare şi nici nu existau mijloace adecvate pentru o activitate de formare spirituală, dar, cu o pricepere abilă şi inspirată, a devenit treptat, am putea spune, un expert pentru cei ce voiau să-l caute pe Dumnezeu, să-l urmeze şi să devină, la rândul lor, provocatori şi mobilizatori pasionaţi pentru viaţa spirituală. Lacrimile celor ce au auzit vestea trecerii lui la cele veşnice sunt dovada acestui dar şi a acestei dăruiri pentru a conduce şi a ajuta pe cât mai mulţi şi mai ales pe cei tineri spre o viaţă demnă şi sfântă pe acest pământ.

Atunci când întreaga noastră societate şi mai ales întreaga Biserică a ajuns să se bucure din nou de libertate şi de un climat normal de trăire umană şi creştină, părintele Cornel a fost chemat la o muncă nouă, după învăţătura Bisericii şi a Conciliului Vatican II - din decretul Inter mirifica, despre mijloacele de comunicare. Descoperind cât este de important să răspândeşti prin toate mijloacele cuvântul divin şi adevărurile veşnice, ce orânduiesc întreaga viaţă umană şi creştină, noul Oficiu pentru Comunicaţii Sociale din Dieceza de Iaşi a fost îmbogăţit cu lucrarea plină de zel a părintelui Cadar. Aşa l-am putut cunoaşte mai îndeaproape şi aşa a devenit un adevărat colaborator al episcopului şi un sfătuitor în tot ceea ce priveşte presa şi comunicarea episcopului şi a preoţilor cu lumea şi cu întreaga Biserică.

Sprijinit de o echipă de colaboratori, plin de grijă preoţească şi iubire faţă de cuvântul scris şi rostit, părintele Cornel a condus Oficiul pentru Comunicaţii Sociale al Episcopiei până în clipa chemării sale de către Isus, Cuvântul veşnic, spre a primi răsplata eternă pentru neobosita sa muncă şi ofertă în slujirea Iubirii şi a Adevărului.

Personal, avându-i alături şi pe episcopul Aurel şi pe toţi cei care au lucrat şi lucrează în centrul episcopal, în departamentul pentru comunicare, sunt convins că munca oferită de părintele Cornel în întreaga sa viaţă de slujire nu va fi uitată şi că el, iubind cu adevărat poporul credincios din dieceza noastră şi nu numai, va continua să susţină de acolo, de sus, din ceruri, de lângă tronul Cuvântului veşnic, efortul celor ce vor duce mai departe destinul Oficiului pentru Comunicaţii Sociale, pentru a continua munca de răspândire a evangheliei prin toate mijloacele de comunicare.

Cred şi declar că am pierdut un preot colaborator exemplar, dar am câştigat un mare susţinător şi vrednic prieten în cer, lângă tronul lui Isus.

În veci amintirea lui! Răsplată veşnică vrednicului nostru colaborator, părintele Cornel!

Requiescat in pace!

+ Petru Gherghel, episcop emerit