Pandemia de COVID-19 ne-a obligat pe mulţi să stăm în casă. Pe unii încă ne obligă, fapt care ne face să dispunem de mai mult timp, pe care îl putem folosi spre binele nostru şi spiritual, având astfel posibilitatea să ne dedicăm lecturii. Ce să citim? Vă propun o retrospectivă bibliografică referitoarea la Fericitul Anton Durcovici.
O primă carte pe care o amintesc îi aparţine lui Florian Müller, elev şi colaborator al lui Anton Durcovici în Seminarul "Sfântul Duh" din Bucureşti, apărută pentru prima dată în anul 1992 în limba germană. Peste un an, la Editura "Presa Bună", a văzut lumina tiparului traducerea ei în limba română, cu titlul "Viaţa episcopului de Iaşi, Anton Durcovici, martir". Textul relatează viaţa episcopului Durcovici în baza documentelor şi a mărturiilor celor care l-au cunoscut pe viitorul păstor al Diecezei de Iaşi. De asemenea, Mons. Müller prezintă şi începuturile procesului de beatificare a lui Anton Durcovici, fiind unul dintre primii care a efectuat cercetări în această direcţie. În anul 2011, aceeaşi carte apare în traducere italiană - "Anton Durcovici, vescovo e martire in Romania" - la Editura "Sapientia", cuprinzând, spre deosebire de primele două ediţii, şi un bogat material fotografic.
O carte apărută în anul 2000 la Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti este scrisă de pr. Eduard Ferenţ şi are un titlu care ilustrează foarte bine viaţa Fericitului Anton Durcovici: "Martirul iubirii lui Cristos". Prima parte a volumului prezintă unele aspecte biografice ale lui Durcovici şi ale drumului său vocaţional; partea a doua ne aduce în faţă anii cei mai rodnici ai vieţii sale, ani pe care i-a dedicat catedrei şi formării seminariştilor; partea a treia este dedicată slujirii lui Anton Durcovici ca episcop de Iaşi, iar ultima parte analizează virtuţile creştine în viaţa martirului iubirii lui Cristos.
Peste doi ani, în 2002, la Editura "Sapientia", dr. Dănuţ Doboş şi pr. Anton Despinescu au publicat o altă carte dedicată vieţii fericitului: "Episcopul Anton Durcovici, o viaţă închinată lui Dumnezeu şi Bisericii". Lucrarea, după spusele pr. Anton Despinescu, ce l-a cunoscut personal pe Anton Durcovici, "se vrea a fi o biografie fidelă", fiind bazată, în prezentarea vieţii episcopului de Iaşi, pe izvoarele documentare din ţară şi străinătate.
La aceeaşi editură, în anul 2005, a apărut cartea "Fascinaţia adevărului. De la Toma de Aquino la Anton Durcovici", avându-l ca autor pe pr. Wilhelm Dancă, ce ni-l propune pe fericitul martir drept model de mare forţă în trăirea propriei credinţe şi în căutarea Adevărului, scriind astfel un capitol esenţial al istoriei filozofiei şi teologiei creştine, care ne permite să identificăm în viaţa lui Durcovici "sfinţenia unui scolastic".
Anul 2008 venea cu o nouă apariţie editorială, îngrijită de acelaşi pr. Wilhelm Dancă. Este vorba de "Anton Durcovici. Lecţii tomiste despre Dumnezeu (1936-1940)". Lucrarea conţine textul lecţiilor pe care Anton Durcovici, preot al Arhidiecezei de Bucureşti, le-a ţinut între anii 1936 şi 1940 în Catedrala "Sfântul Iosif" din Bucureşti, pentru intelectualii din capitala României dornici de a aprofunda învăţătura filozofică a Sfântului Toma de Aquino. Textul conferinţelor este precedat de un studiu introductiv.
În anul 2010, pentru a veni în întâmpinarea celor care nu dispun de mult timp pentru lectură, Editura "Sapientia" oferea lucrarea pr. Fabian Doboş: "Viaţa episcopului Anton Durcovici, martir al Bisericii Catolice din România", o sinteză biografică a episcopului martir, având la bază lucrările dedicate lui Durcovici pe care le-am menţionat mai sus. Aceeaşi lucrare a fost reeditată în anul 2014 într-un format mai mare, fiind tradusă şi în limbile engleză, italiană, germană şi franceză.
(va urma)