Biblia ne spune că Dumnezeu, după ce a creat lumea, "a privit toate cele pe care le făcuse şi, iată, erau foarte bune" (Gen 1,31). O judecată de bun-simţ ne face să ne punem următoarea întrebare: Dacă Dumnezeu a creat o lume "foarte bună", de unde provin atunci relele din lume, inclusiv epidemiile? Oare tot Dumnezeu este plăsmuitorul lor? Sau doar le "tolerează" din nebănuite motive? Ori poate epidemia provine de la o altă "forţă"? Este coronavirusul o creatură a Satanei? Sau poate un "fruct" al unui plan diabolic?
Din perspectivă religioasă, problema epidemiilor nu este nouă. În unele cazuri, Vechiul Testament tinde să considere epidemiile drept o pedeapsă divină (cf. Ex 9,1-7; 2Sam 24), şi astfel de convingeri au fost exprimate uneori şi în creştinism. Ce gândeşte Isus despre acest delicat subiect? În episodul emblematic din Lc 13,1-3 aflăm că nişte oameni au venit la Isus şi i-au povestit despre galileenii ucişi de Pilat. Iată reacţia lui Isus: "Vi se pare că aceşti galileeni au fost mai păcătoşi decât toţi ceilalţi galileeni pentru că au suferit aceasta? Vă spun: nicidecum! Dar dacă nu vă convertiţi, cu toţii veţi pieri la fel" (Lc 13,2-3). Răspunsul lui Isus este deopotrivă enigmatic şi paradoxal: în loc să exploreze cauzele acelui nefericit incident, el îi invită pe "observatorii" lui să mediteze la propria lor situaţie şi să se convertească.
Dacă ar fi să aplicăm logica Mântuitorului la situaţia prezentei epidemii, întrebările formulate la început devin superflue. O nenorocire precum COVID-19 ar trebui să ne facă să ne întrebăm înainte de toate despre noi. De pildă: de ce oare ni se întâmplă aceste lucruri? Oare alegerile noastre de viaţă sunt cele corecte? Oare "filozofiile" la modă, pe care le aplaudăm, sunt cu adevărat bine fundamentate? Oare maniera în care noi am orânduit lumea noastră subselenară este cea mai potrivită? Toţi ar trebui să-şi pună aceste întrebări: tineri şi bătrâni, demnitari sau simpli cetăţeni, făuritori ai destinelor naţiunilor şi oameni de rând. Da, o criză ca aceasta ne obligă să ne întrebăm despre noi şi despre felul în care gestionăm imensa responsabilitate pe care Dumnezeu ne-a încredinţat-o încă din zorii creaţiei (cf. Gen 1,26.28). Şi ar trebui să ne mai întrebăm cu privire la un lucru: mai este Dumnezeu cu adevărat un element în ecuaţia vieţilor noastre? Istoria biblică ne demonstrează că, de fiecare dată când omul l-a eliminat pe Dumnezeu din scenă, omenirea s-a îndreptat inevitabil spre dezastru şi moarte (cf. Gen 6,5-7). Dacă vrem să înţelegem pluridimensionalitatea cazului COVID-19 nu avem voie să ignorăm acest tip de investigaţie.
În rest, să nu ne lăsăm seduşi de simfonia pesimismului pe care maeştrii ambiguităţilor o execută cu o admirabilă virtuozitate. Primul lucru de care trebuie să ne temem este chiar "teama". Frica este simptomul omului de condiţie spirituală precară. Spaima este sentimentul ce se instalează într-un suflet în care Dumnezeu nu se mai simte acasă. Din perspectiva credinţei însă, Dumnezeu este cel ce deţine taina omului şi cel ce conduce destinele omenirii. Acesta este marele mesaj al Paştelui: Dumnezeu este viaţă, lumină, el învinge moartea. Să ne bucurăm de florile acestei noi primăveri! Splendoarea şi parfumul lor vorbesc despre frumuseţe şi speranţă, despre Dumnezeu care a creat pentru noi o lume bună, "foarte bună". Să nu zădărnicim admirabila lucrare a Domnului!
