Deşi trecuseră câteva zile de la începutul anului şcolar, unul dintre colegi continua să vină la şcoală cu o pereche de pantofi foarte uzaţi. Am crezut că problema i se va rezolva în câteva zile, bănuind că părinţii nu luaseră în calcul că urmează să înceapă şcoala, dar el continua să vină astfel, în ciuda cârcotelilor care începuseră între colegi.
Văzând că nu se schimbă nimic, mi-am amintit de o cateheză la care participasem în cadrul campusului de vară din parohia noastră, cu o temă care se potrivea foarte bine cu ceea ce vedeam, şi anume: "Caritatea, să acţionez concret, nu doar să privesc". Acum era momentul să văd dacă am curaj să acţionez sau era doar un entuziasm de moment.
Am acţionat scriind pe o reţea de socializare despre dorinţa mea de a aduna câţiva bănuţi pe care împreună cu ceilalţi colegi să-i folosim cumpărându-i colegului nostru ceva de încălţat. Nu mică mi-a fost mirarea când am văzut că şi părinţii colegilor s-au mobilizat exemplar şi au oferit nu doar suma necesară unei perechi de pantofi, ci şi pentru un frumos costum de haine, precum şi câteva dulciuri.
După această ispravă am înţeles cu toţii că a merge la şcoală nu înseamnă doar să înveţi nişte teorii pe care să le repeţi atunci când îţi cere învăţătorul, ci înseamnă mai ales să fii om, să ştii să-i stai alături prietenului în nevoie, să nu râzi de cel care are haine mai modeste sau papuci mai ponosiţi, ci să-l susţii făcându-i bine, pentru ca şi el, la rândul lui, să înveţe să facă bine. (Eduard)
