Cât de uman şi plin de gingăşie este să te apropii de celălalt, să-l iei de mână şi, simţindu-i inima ca într-o îmbrăţişare strânsă, să-i spui: "Va fi bine! Nu eşti singur!" Cât timp am avea în vacanţă să facem astfel de gesturi: să batem la uşa inimilor suferinde, să păşim cu delicateţe pe poarta sufletelor singure şi să le tămăduim cu îmbrăţişarea prezenţei noastre! Câtă nevoie este în lume de "atingerea inimii", de seninătatea adusă de prezenţa unui prieten bun, de certitudinea că există un umăr pe care te poţi sprijini oricând!
Şi totuşi... cât de uşor păcătuim în "timpul liber" neglijând inimile nevoiaşe! Alergăm pentru trup păşind cu indiferenţă printre suflete zdrobite de suferinţă. Pentru ca apoi, la lăsatul serii, să recunoaştem cu lejeritate că am păcătuit cu gândul, cuvântul, fapta şi omisiunea. Dar chiar ne oprim să vedem care sunt păcatele de omisiune? Reuşim să le identificăm şi să ne căim de ele? Ba mai mult: încercăm să îmbunătăţim viaţa noastră şi să-i alinăm pe cei singuri şi suferinzi?
Este adevărat că suntem mici, asemenea unui fir de nisip pe care vântul îl poate purta într-o clipă de la un colţ la altul al Pământului. Dar chiar şi la capătul lumii există inimi care au nevoie de prezenţa noastră. Suntem mici, dar putem oferi trăiri mari. Suntem fragili, însă iubirea noastră poate fi o prezenţă care dă forţă multor suflete. Suntem trecători prin viaţa multor oameni, însă iubirea este pecetea imprimată pentru totdeauna în sufletele îmbrăţişate.
Este esenţial să conştientizăm pentru ce ne trăim vacanţele! Ne zbatem pentru multe, dar dacă nu reuşim să atingem şi să îmbrăţişăm cel puţin o inimă, am irosit timpul. Mult visata salvare eroică a planetei începe prin salvarea celui de lângă noi: părinţi şi bunici, copii sau nepoţi, prieteni sau vecini.
Să trăim ca şi cum am fi singurii care-l pot îmbrăţişa şi ajuta pe cel trist, pe cel suferind, pe cel sărac. Să ne comportăm cu gingăşie pentru că, întâlnindu-i, devenim răspunsul lui Dumnezeu la rugăciunile lor înălţate printre lacrimi. Îmbrăţişându-i pe ei, îl îmbrăţişăm pe Cristos care ne-a rânduit tocmai acum în mijlocul lor, chiar în acea localitate, pe acea stradă, în acea casă.
Să combatem păcatele (vacanţelor) noastre - omisiunea, indiferenţa, lenea, lăcomia etc. - îmbrăţişând inima celor suferinzi.
