În solemnitatea Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, luni, 24 iunie, în catedrala din Iaşi, prin impunerea mâinilor PS Petru Gherghel, au primit hirotonirea întru Preoţie 19 diaconi.

La Liturghia de hirotonire, PS Petru Gherghel i-a avut alături pe PS Aurel Percă, superiori şi profesori de la institutele unde au studiat candidaţii, preoţi din ţară şi străinătate. Peste 220 de preoţi au concelebrat. Lor li s-au alăturat în rugăciune părinţi şi apropiaţi ai candidaţilor, călugări şi călugăriţe, precum şi numeroşi credincioşi.

Ca pregătire apropiată pentru Preoţie, candidaţii au făcut câteva zile de exerciţii spirituale, cu rugăciune şi meditaţii. Pentru diaconii de la Seminarul din Iaşi, exerciţiile spirituale au fost ţinute de pr. Florin Bejenaru, la Luncani, judeţul Bacău, în perioada 16-22 iunie.

După proclamarea evangheliei, fiind invitaţi să se apropie de altar, cei 19 candidaţi au răspuns "Prezent!" la auzirea numelui şi au făcut un pas în faţă.

La predică, PS Aurel Percă a explicat că textele liturgice din acea zi scot în evidenţă trei idei: "bucuria", "uimirea" şi "recunoştinţa", amintind că hirotonirea acestor 19 tineri este o bucurie pentru toţi, pentru că "astăzi se realizează un vis, visul de a fi slujitorul lui Dumnezeu. Nu este doar capătul unei formări în Seminar pentru a ocupa o oarecare poziţie socială, ci este investirea deosebită pe care tinerii de faţă o primesc pentru a lucra în Biserică, şi nu poate fi decât primită cu bucurie".

După ce candidaţii au declarat înaintea poporului că vor să-şi asume misiunea preoţiei, episcopul a primit din partea diaconilor promisiunea de ascultare şi respect. În timp ce aspiranţii la Preoţie erau prosternaţi cu faţa la pământ, corul a intonat "Litania tuturor sfinţilor". A urmat apoi impunerea mâinilor şi rugăciunea de consacrare. În continuare, cei hirotoniţi au îmbrăcat stola şi ornatul, au primit ungerea cu sfânta crismă, le-au fost înmânate patena şi potirul, iar apoi au primit sărutul păcii.

La finalul sfintei Liturghii, pr. nou-sfinţit Richardo Dominic Baciu, în numele tuturor colegilor, a mulţumit pentru darul chemării la sfânta Preoţie şi pentru susţinerea pe drumul formării. Iar apoi, alături de episcopi, preoţii nou-sfinţiţi au împărţit binecuvântarea specială.

Marţi dimineaţă, 25 iunie, noii preoţi care au studiat la Institutul Teologic din Iaşi au celebrat în capela Seminarului o Liturghie de mulţumire pentru darul Preoţiei şi pentru ajutorul dat de cei din Seminar.

În duminicile următoare, la 30 iunie sau 7 iulie, noii preoţi celebrează prima sfântă Liturghie în localităţile natale.

Pr. Adrian Blăjuţă

* * *

Preoţii nou-sfinţiţi:
- Pentru Dieceza de Iaşi: Richardo Dominic Baciu, (Roman "Fericitul Ieremia"), Gabriel Balint (Oituz), Iulian Gabriel Cocianga (Luizi-Călugăra), Cătălin Farcaş (Iaşi "Sfânta Tereza"), Paul Alexandru Gabor (Nicolae Bălcescu), Emil Daniel Gaşpar (Lespezi), Eronim Vârgă (Săbăoani "Sfântul Iosif").
- Pentru Arhidieceza de Bucureşti (hirotonit la 29 iunie, la Bucureşti): Octavian Constantin Enache (Bucureşti "Adormirea Maicii Domnului").
- Pentru Dieceza de Chişinău/Republica Moldova (hirotonit la 23 iunie, la Chişinău): Gabriel Cochiorca (Faraoani).
- Pentru Ordinul Fraţilor Minori Capucini: Ciprian Benedic (Galbeni), Adrian Cojoc (Berzunţi), Maricel Maxim (Huşi "Sfântul Anton"), Daniel Tală (Pietricica/Bârzuleşti), Octavian Vacaru (Galbeni).
- Pentru Ordinul Fraţilor Minori Conventuali: Felix-Marian Blaj (Sagna), Alexandru Dîncă (Pildeşti), Mihai-Gabriel Jitaru (Galbeni), Ionuţ Totu (Luizi-Călugăra)
- Pentru Congregaţia "Iosefinii lui Murialdo": Petru Ţurcanu (Săbăoani "Sfântul Iosif").
- Pentru Congregaţia "Slujitorii Săraci ai Divinei Providenţe" (Don Calabria): Adrian Cimpoeşu (Valea Seacă).
- Pentru Ordinul Carmelit: Marius Budău (Nicolae Bălcescu).