Dumnezeu a înfăptuit lucruri minunate

Interviu cu PS Anton Coşa, la ceas aniversar

Dieceza de Chişinău a celebrat 25 de ani de la înfiinţarea primelor structuri bisericeşti. La 23 noiembrie 1993, Sfântul Părinte papa Ioan Paul al II-lea a înfiinţat Administratura Apostolică de Moldova. La 6 ianuarie 2000, pr. Anton Coşa a fost consacrat episcop, iar la 27 octombrie 2001, Sfântul Părinte a înfiinţat Dieceza de Chişinău. Cu ocazia jubileului, la 15 septembrie, în catedrala din Chişinău, Eminenţa Sa cardinalul Pietro Parolin, secretar de stat al Sfântului Scaun, a prezidat o Liturghie de mulţumire. La ceas de sărbătoare, PS Anton Coşa a binevoit să răspundă la câteva întrebări.

- S-au împlinit 25 de ani de la înfiinţarea primelor structuri ale Bisericii Romano-Catolice din Republica Moldova. Ce înseamnă pentru dv. acest aniversar?

Nu-mi vine să cred că a trecut deja un sfert de veac de când Sfântul Părinte papa Ioan Paul al II-lea a decis să creeze o structură centrală pentru organizarea catolicilor din Basarabia. În naivitatea mea, pe atunci credeam că foarte curând avea să se realizeze unirea Basarabiei cu România, iar catolicii de aici vor fi reintegraţi în Dieceza de Iaşi. Cu timpul am înţeles însă că Dumnezeu are alte planuri. Am acceptat cu supunere şi numirea mea ca administrator apostolic, deşi nu înţelegeam mai nimic din ceea ce trebuia să fac. Şi aşa a început o aventură în care, aş putea spune, însuşi Dumnezeu, cu providenţa sa, a realizat totul, creând o adevărată minune. Tocmai pentru a ne reaminti de lucrurile minunate săvârşite de Dumnezeu, am decis să celebrăm un an jubiliar, în toată dieceza, în fiecare comunitate.

- În ce a constat jubileul de 25 de ani?

Am decis ca jubileul să fie celebrat în comunităţile noastre chiar în ziua hramului propriu şi, în acest sens, poporul a fost chemat la pregătire prin misiuni populare, predicate de preoţii originari din dieceza noastră, ei înşişi reprezentând pentru noi o expresie deosebită a iubirii lui Dumnezeu faţă de acest pământ. Unul dintre ei a compus o frumoasă rugăciune jubiliară, care s-a recitat în fiecare zi după sfânta Liturghie. A fost compus şi un imn al jubileului pe care l-am intonat mereu la celebrările noastre mai importante. În fiecare comunitate s-a organizat o expoziţie de fotografii sau un scurt film documentar care rememorează fapte şi acţiuni importante din viaţa ei. Am celebrat jubileul şi la nivelul organizaţiilor noastre sociale printr-o întâlnire la care au participat toţi colaboratorii noştri, precum şi diferiţi invitaţi din străinătate. Cea mai frumoasă celebrare jubiliară a fost cea prezidată de cardinalul Pietro Parolin, căruia îi sunt atât de recunoscător pentru că a acceptat să ne viziteze şi să ne aducă un cuvânt din partea Sfântului Părinte papa Francisc.

- Ce v-a transmis cardinalul Pietro Parolin?

Cine nu-l cunoaşte pe cardinalul Pietro Parolin de aproape rămâne surprins să vadă un om atât de simplu, care intră cu uşurinţă în contact cu cei din jurul său. Pe mulţi i-a impresionat tocmai acest mod de a fi al său, simplu şi deschis, sensibil la problemele celuilalt. Şi să nu uităm că dânsul, prin oficiul său, este asemănat unui prim ministru, fiind primul colaborator al papei. Tocmai de aceea vizita lui a însemnat pentru noi o mână întinsă a papei Francisc spre o "Biserică de la periferie", o încurajare şi un îndemn de a ne continua misiunea cu dăruire şi entuziasm. Cardinalul ne-a mărturisit că i-a făcut bine această vizită şi că se întoarce la Roma edificat.

- Care ar fi cele mai frumoase lucruri care s-au petrecut în timpul celor 25 de ani?

Eu cred că cea mai frumoasă realizare este însăşi dieceza în totalitatea sa, aşa cum arată ea, cu tot ceea ce presupune o dieceză. Este adevărat că aici existau credincioşi şi înainte, chiar şi în perioada comunismului era un preot care administra întreg teritoriul. Totuşi, după crearea Administraturii, şi mai ales după ridicarea ei la rang de dieceză, am putut acţiona altfel, cu mai mult curaj, de exemplu atunci când a trebuit să organizăm parohiile, să căutăm preoţi şi persoane consacrate care să le păstorească. Ceea ce m-a impresionat de la început a fost setea şi foamea oamenilor după Dumnezeu şi cuvântul său, deşi unii nu prea înţelegeau ce înseamnă iubirea lui Dumnezeu. Mulţi dintre credincioşii noştri de astăzi sunt convertiţi, printre ei fiind şi o parte a colaboratorilor mei. Cu toate acestea, repet şi insist să o spun că cea mai frumoasă operă pe care Dumnezeu ne-a oferit-o este însăşi dieceza, pentru că ea este casa şi spaţiul în care cu toţii suntem una, o singură familie, indiferent de deosebirile ce există între noi.

- Care este situaţia Bisericii Romano-Catolice din Republica Moldova astăzi? De câţi credincioşi, parohii, preoţi, congregaţii, călugări, călugăriţe vorbim?

La ora actuală avem 20 de parohii, dintre care una greco-catolică. Avem în total 25 de preoţi, dintre care 7 diecezani şi 3 călugări locali. Există 3 congregaţii masculine, cu 10 preoţi şi 2 fraţi, 1 verbit, 2 salezieni şi 8 dehonieni, precum şi 8 congregaţii feminine cu 26 de surori. Alături de ei sunt şi câteva familii din Calea Neocatecumenală care au venit în misiune "ad gentes", precum şi alte mişcări bisericeşti, printre care Reînnoirea în Duh, Mişcarea Focolarelor, Legiunea Mariei, Întâlniri Matrimoniale, O Lume mai Bună. Numărul credincioşilor pe care îi vedem şi îi întâlnim în biserici fluctuează din cauza plecărilor masive în căutarea unui loc de muncă mai bine plătit. Considerăm că ar exista în mod potenţial aproximativ 20.000 de credincioşi catolici în toată dieceza.

- Ce aşteptări aveţi pentru următorii ani? Ce îşi doreşte episcopul de Chişinău la acest ceas aniversar?

Înainte de toate aş dori o îmbunătăţire a situaţiei economice şi sociale din ţară, care să ofere oamenilor cele necesare pentru trai, astfel încât nimeni să nu mai plece din ţară. Din păcate, mulţi concetăţeni ai mei nu-şi mai văd viitorul în ţara lor. Există multă sărăcie şi dezordine socială, motivată de tensiunile şi neînţelegerile politice. Avem nevoie de un nou miracol pentru ca ţara să se ridice şi să înceapă să fie atractivă. Desigur, îmi este greu să prevăd când şi în ce condiţii ar putea să se întâmple aşa ceva. Eu cred totuşi că Biserica are viitor. Atâta timp cât vor exista săracii, noi avem ce face. De altfel, în toţi aceşti 25 de ani de existenţă, mare parte dintre activităţile noastre au fost îndreptate spre săraci. Cât despre o dorinţă pentru acest jubileu, ce aş putea spune? Mă rog bunului Dumnezeu să ne binecuvânteze cu noi vocaţii, pentru că deja de cinci ani nu mai avem niciun seminarist din partea locului. Însă pentru continuarea misiunii noastre avem nevoie de preoţi locali, bine pregătiţi şi cu o spiritualitate profundă. Aşa să ne ajute bunul Dumnezeu!