Ziua Tineretului de anul acesta va avea loc în ziua de 5 mai şi va fi găzduită de Parohia "Sfântul Mihail" din Săbăoani. Tema întâlnirii este: "Nu te teme, Marie, pentru că ai aflat har la Dumnezeu" (Lc 1,30).
Finalitatea Zilei Tineretului este ca tinerii din dieceză să împărtăşească frumuseţea credinţei şi să conducă şi pe alţii la Cristos, după exemplul Fecioarei Maria. În Mesajul pentru Ziua Mondială a Tineretului 2018, papa Francisc le spune tinerilor: "Dragi tineri, nu lăsaţi ca razele tinereţii să se stingă în întunericul unei camere închise în care singura fereastră pentru a privi lumea este aceea a computerului sau a smartphone-ului. Deschideţi larg porţile vieţii voastre! Spaţiile şi timpurile voastre sunt locuite de persoane concrete, relaţii profunde, cu care puteţi să împărtăşiţi experienţe autentice şi reale în cotidianul vostru".
Ziua Tineretului de anul acesta se înscrie pe drumul spre Sinodul episcopilor cu tema: "Tinerii, credinţa şi discernământul vocaţional". Tinerii sunt invitaţi să nu se teamă să asculte glasul Duhului Sfânt care le cere să facă alegeri îndrăzneţe pentru a-l urma pe Învăţătorul. Totodată, Biserica doreşte să stea în ascultarea glasului lor, a sensibilităţii, a credinţei, chiar şi a îndoielilor şi a criticilor.
Ziua Tineretului devine rodnică pentru tineri dacă ei o vor trăi cu dorinţa de a creşte în credinţă, ascultând mesajul lui Cristos, primind îndemnurile sale şi făcând o sărbătoare din întâlnirea cu ceilalţi tineri. Cu aceste trăiri interioare, Ziua Tineretului este un pelerinaj şi în acest mod este cel mai potrivit de a fi trăită! La Ziua Tineretului mergem să îl întâlnim pe Cristos, să cunoaştem comunitatea vie de credinţă de la Săbăoani, să îi întâlnim pe ceilalţi tineri. Mergem în pelerinaj purtând dificultăţile, problemele şi îngrijorările noastre şi ale familiilor şi manifestăm încrederea că Dumnezeu nu ne părăseşte.
Trăită ca un pelerinaj (nu doar ca o zi alternativă, de excursie, de distracţie), Ziua Tineretului poate fi o ocazie de a deveni cu adevărat misionari ai lui Cristos, semne vii ale prezenţei sale în istoria tinerilor şi în lumea de azi!
* * *
Vineri, 4 mai
19.00 - Sfânta Liturghie cu voluntarii
20.30 - Oră de priveghere
Sâmbătă, 5 mai
09.00 - Program de animare
09.30 - Program cultural-religios
10.30 - Pregătirea pentru sfânta Liturghie
11.00 - Sfânta Liturghie
13.30 - Festivalul tinerilor
15.30 - Încheiere