Primăvară!
Flori frumoase, ca rochia sticletelui colorate,
Flori din tainica cutie a Pandorei, mai ieri scoase,
Unde mitica speranţă de basme şi poveşti ne umple,
În miezul nopţii, tainic să citeşti iubirii...
Flori micuţe şi plăpânde-n panseluţe şi brânduşe,
Albi lalele, roşii, galbene şi-albastre,
Floarea tainică a iubirii-n trandafirul ce roşeşte-n
Miezul zilei şi cu roua-i îmbălsămează...
Crud, obrazul vreunui fete la primul sărut...
Primăvară!
Dansul tainic al iubirii prin petale de cireş
Joacă hora de nuntire a miresei cea dintâi
Şi prin petele-i albastre, soarele-i sărută fruntea:
"Eşti iubirea vieţii mele" şi cu razele-o cuprinde...
Primăvară!
E mireasa cea din urmă, unei mii de ani s-ajungă;
Roua, uneori prea multă, a pământului faţă o spală,
Tot românul să-nţeleagă că aleasa, România, este
Vestea bună - crinul sau pocalul nenuntirii...
