* A.M. (e-mail). "Suntem o familie de creştini şi am dori să ne puteţi îndrepta către un răspuns pozitiv la problema de care ne lovim. Soţia mea, înainte de a se căsători cu mine, a fost în religia creştin-catolică unde a fost botezată, miruită etc. [...] Am fost aleşi pentru a mirui un nepot după fratele soţiei. [...] Avem rugămintea să luaţi o hotărâre care să ne poată ajuta pe toţi, indiferent de religie. Vă mulţumim."
Regula în Biserică este că "fiecare candidat la sfântul Mir trebuie să aibă un naş (naşă). Conform normelor Bisericii (cf. can. 874), acesta trebuie să fie de religie catolică, să fi primit deja sacramentul sfântului Mir şi să fie bun creştin". Norma are o motivaţie: pentru că naşul "are datoria de a se îngriji ca persoana miruită să se comporte ca un adevărat martor al lui Cristos şi să îndeplinească obligaţiile inerente acestui sacrament". Singura dv. posibilitate, în cazul în care nu sunteţi catolic, este de a fi naş împreună cu un catolic. Evident, pentru aceasta trebuie să luaţi legătura cu părintele paroh. Vă dorim binecuvântarea lui Dumnezeu în toate!
* Ciprina Nesimuca (e-mail). "Dragă redacţie, vă trimit un gând (poate o va ajuta în alegerea ei) pentru tânăra care a primit deja un răspuns la poşta redacţiei în numărul din luna martie al revistei. Mulţumesc! "Draga mea soră în Domnul, îţi scriu din experienţa de viaţă a unei femei, care poate te va ajuta în alegerea ta. Marea ei iubire, un tânăr musulman profund familist, iubitor de soţie şi copii, nu s-a căsătorit cu ea în biserică, nu a botezat copiii. Treptat s-a răcit marea lor iubire, iar soţia-mamă a devenit aproape o servitoare care nu mai putea participa activ la viaţa familiei sale. Deşi locuiau în ţara noastră, trebuia să respecte principiile soţului. În vizitele rare la familia lui (în ţara sa) - rude care au acceptat-o repede - trebuia să se îmbrace ca o soţie de musulman ca să nu îl facă de ruşine. Când fetiţa avea cam nouă ani a fost luată, împotriva voinţei mamei, şi trimisă printre rudele lui pentru a fi învăţată legea lor. Mama putea să o vadă cam o dată pe an, dar şi atunci se înţelegea greu cu fiica ei pentru că a uitat treptat limba română. Pe băiat, adolescent fiind, îl lua tatăl în cluburi pentru a-l învăţa să fie un «adevărat bărbat». Soţia şi mama aceasta, îndurerată de pierderea copiilor, a dezertat. Nu a mai suportat durerea şi a plecat. Iar acum, după 20 de ani de la începutul marii ei iubiri, este singură! Dragă soră în Domnul, îţi doresc să alegi bine! Îmi vei spune că ţie nu ţi se va întâmpla aşa ceva! Să fie aşa! Doar toţi ne dorim să fim fericiţi, nu? Dar ia în considerare că el este crescut în altă tradiţie, în altă cultură, cu alte valori religioase! După cum bine vezi la soţii din jurul tău, căsătoria este un drum lung, iar pe cale întâlnim multe ploi, furtuni, ninsori, viscol, dar şi minunatul soare care străluceşte atât de frumos! Aminteşte-ţi că fără Domnul (el a spus-o) nu putem face nimic! Şi asigură-te că acest tânăr minunat este omul pe care tu te poţi sprijini mereu. În mod sigur nu e omul perfect (nimeni nu este), dar tu trebuie să ştii că te poţi bizui pe el oricând, oriunde şi oricum, că el este pentru tine şi cu tine, că te va proteja atât pe tine cât şi pe copiii tăi, aşa cum a făcut-o sfântul Iosif! Alege bine! Alege cu Domnul pentru tine şi pentru copiii tăi! Ne rugăm să fii bine orice ai alege!"
V-am publicat tot ceea ce ne-aţi scris cu speranţa că tânăra în cauză va citi cu atenţie îndemnul dv.
* K. (e-mail). "Aş dori câteva informaţii legate de tragerea clopotelor la romano-catolici; am căutat pe internet sub diferite criterii de căutare, dar nu am găsit mai nimic... am căutat şi pe www.ercis.ro în speranţa că voi găsi ceva..., dar nu am găsit nimic... poate este şi nu am găsit eu... aş dori ceva legat de motivul pentru care se trag dimineaţa, la prânz, seara clopotele, ce semnificaţie are... sau de ce se trag la mort clopotele la amiază, în unele parohii o oră, în altele doar un sfert de oră... Mulţumesc!"
Iată câteva informaţii despre trasul clopotelor; în acestea veţi găsi şi răspunsuri la problemele care vă interesează. Clopotele au fost preluate din culturile vechi şi creştinismul le-a încărcat cu un bogat sens spiritual. Trasul clopotelor este o practică străveche a Bisericii, folosită atât pentru a anunţa bucuria şi rugăciunea, cât şi necazul şi primejdia. Este una dintre primele modalităţi de comunicare în masă a unor veşti. Clopotele se trag atunci când încep slujbele sau marchează momente importante din cadrul lor. De exemplu, de obicei răsună de trei ori câte trei minute, din jumătate în jumătate de oră (cu un clopot, cu două şi cu trei) pentru a anunţa începerea Liturghiei. Clopotele se bat la diverse momente din timpul unei zile. Dimineaţa, la prânz şi seara se trage clopotul pentru rugăciunea Angelus (Îngerul Domnului).
Clopotele se mai folosesc şi atunci când moare cineva, atunci sună prelung şi rar: anunţă că a plecat un creştin din mijlocul comunităţii; în caz de incendii, războaie, răscoale, refugiere sau evenimente deosebite, calamităţi, furtună, inundaţii, grindină, ele bat precipitat şi alarmant. Creştinii trag clopotele şi când văd norii negri şi e pericol să plouă cu gheaţă, pentru a împrăştia norii. De asemenea, în vechime îi orientau pe cei rătăciţi pe vremea rea sau alungau animalele şi păsările de pradă. Pentru răposaţi, clopotele răsună timp de trei zile (sau o zi) în mijlocul zilei, vestind trecerea la cele veşnice a unuia dintre membrii comunităţii. În ziua înmormântării, sunetul clopotelor însoţeşte familia răposatului şi restul credincioşilor până la locul unde acestuia îi este pregătită odihna veşnică (cimitirul). Rostul clopotelor poate fi rezumat astfel: cheamă credincioşii la slujbele dumnezeieşti, exprimă bucuria Bisericii şi a slujbelor sale dumnezeieşti, informează pe cei ce nu sunt în biserică despre momentele importante ale slujbelor. Trasul clopotelor cheamă creştinii fie la sfânta Liturghie, fie pentru a se ruga "Îngerul Domnului", fie pentru a face o rugăciune pentru cel răposat. Misiunea clopotelor se rezumă în cuvintele întâlnite adeseori pe exteriorul lor: "Vivos voco. Mortuos plango. Fulgura frango" (Pe cei vii îi chem, pe cei morţi îi plâng; fulgerele frâng!). Pe ele se mai întâlnesc şi alte cuvinte, precum: "Laud pe Dumnezeu cel adevărat, chem mulţimea, adun clerul. Îi plâng pe morţi, alung fulgerele, înfrumuseţez sărbătorile". Astfel, clopotul devine simbolul chemării divine, supunerii faţă de cuvântul lui Dumnezeu, o comunicare între cer şi pământ. Tragerea clopotelor îl poate face pe om să iasă din rânduiala cotidiană într-o realitate mai presus de aceea care cade sub simţuri. Există o perioadă a anului în care clopotul tace şi este înlocuit cu toaca. Începând cu Joia Sfântă, toaca preia locul clopotului, aceasta vestind câteva zile (triduum-ul pascal) de suferinţe şi durere pentru Mântuitorul.
