* Veronica Giurgi (Tămăşeni). "Mama mea a decedat la 30 martie 2017 şi aş dori să ştiu cine avea obligaţia să transmită la notar documentaţia pentru taxa de moştenire".

Oricare dintre moştenitorii mamei dv., după decesul acesteia, putea solicita la notar (în cazul în care există înţelegere între toţi fraţii) sau în instanţă dezbaterea moştenirii după defunctă. Atât la notar, cât şi în instanţă, actele trebuie depuse de cel care face cererea de dezbatere a moştenirii sau de partaj succesoral. În ceea ce priveşte taxa succesorală, la notar se achită de către fiecare moştenitor, în funcţie de cota sa succesorală şi de bunurile pe care le preia din masa partajabilă. La instanţa de judecată, taxa de timbru se achită de cel care solicită partajarea (maximul taxei de timbru este de 5% din valoarea masei partajabile), iar la finalul procesului instanţa de judecată îi obligă pe ceilalţi moştenitori să achite cheltuielile de judecată în funcţie de cota succesorală şi de bunurile pe care le preiau din masa partajabilă.

În ceea ce priveşte cheltuielile de înmormântare, ele pot fi cerute în dosarul de partaj succesoral şi vor fi obligaţi toţi moştenitorii să le plătească, în funcţie de cotele succesorale şi de bunurile preluate din masa partajabilă, conform art. 1155 Cod civil, care prevede că "moştenitorii universali şi cu titlu universal contribuie la plata datoriilor şi a sarcinilor moştenirii proporţional cu cota succesorală ce îi revine fiecăruia". Cererea pentru cheltuielile de înmormântare poate fi făcută în termen de trei ani de la decesul mamei dv.

Potrivit art. 975 al. 4 din Codul civil, "moştenirea sau partea din moştenire care li se cuvine descendenţilor se împarte între aceştia în mod egal, când vin la moştenire în nume propriu, ori pe tulpină, când vin la moştenire prin reprezentare succesorală (în cazul în care unul dintre fraţi este decedat, partea cuvenită acestuia se împarte în mod egal copiilor acestuia).

Casa părintească, în lipsa unui act autentic din care să rezulte că mama v-a lăsat-o dv., se va împărţi în mod egal între toţi moştenitorii. În cazul în care dv. veţi dori să preluaţi imobilul, va trebui să achitaţi fraţilor câte o sumă de bani pentru partea lor. Suma de bani poate fi stabilită prin bună învoială, ca între fraţi, sau pe calea unei expertize evaluatorii.

* Ion Cuşmir (Rădăuţi). "Deţin un spaţiu fără activitate, dar primăria a calculat impozit ca şi cum ar fi activitate în el. Dacă în spaţiu este activitate, dar nonprofit, cum se calculează impozitul?"

Modul de calcul al impozitului diferă în funcţie de posibilitatea de a determina (din documentaţia cadastrală sau din contractul de închiriere) care e spaţiul de locuit şi care e cel folosit de firmă, în sensul în care cele două se suprapun sau nu. În cazul în care cele două spaţii se pot identifica separat, adică nu se suprapun, impozitul total de plată pentru imobilul respectiv e format din două componente: impozitul pentru suprafaţa folosită în scop rezidenţial (ca pentru locuinţe) plus impozitul pentru suprafaţa folosită în scop nerezidenţial (partea folosită pentru firmă). În această situaţie, pentru a se conforma, proprietarul persoană fizică trebuie să obţină un raport de evaluare întocmit de un evaluator autorizat, urmând ca impozitul să fie calculat prin însumarea impozitului pentru partea rezidenţială cu cel aferent părţii nerezidenţiale.

În cazul în care la adresa apartamentului este înregistrat un domiciliu fiscal la care nu se desfăşoară nicio activitate economică, impozitul se calculează ca şi când clădirea este utilizată în scop rezidenţial (ca pentru locuinţe).

Dacă cheltuielile cu utilităţile sunt în sarcina operatorului economic (firmă, persoană fizică autorizată etc.), atunci impozitul se calculează ca şi când clădirea este utilizată în scop nerezidenţial (cote cuprinse între 0,2% şi 1,3%, în funcţie de decizia consiliului local); cu alte cuvinte, dacă cheltuielile cu utilităţile nu sunt achitate de proprietarul persoană fizică, impozitul datorat va fi unul nerezidenţial; dacă cheltuielile cu utilităţile nu sunt înregistrate în sarcina persoanei care desfăşoară activitatea economică, impozitul pe clădiri se calculează ca şi când clădirea este utilizată în scop rezidenţial.

În concluzie, proprietarii persoane fizice care au înregistrate şi activităţi economice la adresa la care locuiesc plătesc un impozit similar celui aplicat locuinţelor, dacă nu au suprafeţele delimitate (care pentru locuit, şi care pentru activitate) şi dacă nu înregistrează pe activitate cheltuielile cu utilităţile (energie electrică, gaze naturale, termoficare, apă, canalizare).