(continuare din numărul trecut) Traducere de Mons. Mihai Robu
Istorioară morală de Iosif Spillmann
În ziua precedentă, îndată ce misionarii aflară cele petrecute cu Ştefan, părintele Cabrai strânse pe confraţii săi ca să se sfătuiască ce era de făcut. Era primul caz de prigonire religioasă făţişă în regatul Bungo şi ei hotărâră să facă tot posibilul ca din această scânteie să nu se işte un incendiu mare, care să ameninţe tânăra comunitate creştină. De aceea, misionarii trimiseră un curier special la prinţul Sebastian, care de când se botezase trăia departe de curte, pe o moşie ce i-o dăduse regele.
- Nu cred că Sivan îşi va călca cuvântul ce i l-a dat lui Francisc Xaveriu şi va lăsa să se execute sentinţa de moarte - spuse părintele Cabrai. Dar ne putem aştepta la orice din partea lui Ioscimon şi a mamei sale, care e stăpânită de o ură diabolică împotriva creştinilor. Să sperăm că până la sosirea regelui, prinţul Sebastian îl va putea ţine în frâu pe nedemnul său frate. Eu însumi îi voi ieşi regelui în întâmpinare pe drumul pe care se va întoarce mâine seară şi-i voi aminti făgăduinţa dată.
Aşa s-a decis. Unul dintre acei alergători sprinteni, care până şi azi slujesc în Japonia drept curieri, îi duse prinţului Sebastian o scrisoare din partea părintelul Cabrai, şi a doua zi la amiază prinţul sosi pe un cal în spume la casa misionarilor, însoţit de numai doi servitori. Aproape în acelaşi timp veni de la palat nepotul paznicului închisorii cu rugămintea din partea lui Ştefan de a i se aduce pâinea vieţii. Acelaşi băiat mai spuse că Ioscimon poruncise să se ridice o cruce pe malul mării.
- El a băut mult rachiu şi e supărat - adăugă băiatul.
- Deci n-aveţi timp de pierdut - spuse părintele Cabrai către prinţ. Va fi bine să mergem imediat la palat! Prin mijlocirea dv. voi putea pătrunde în închisoare, unde am încercat să intru aseară şi azi-dimineaţă, dar în zadar. După aceea veţi face tot posibilul ca să împiedicaţi crima. Eu am să iau cu mine sfântul Viatic pentru curajosul Ştefan.
Părintele Cabrai merse îndată în capelă, se rugă puţin, deschise tabernacolul şi puse o ostie în pixida aurită, ce-o ascunse apoi sub haină. Merseră apoi amândoi tăcuţi la castel, adorând în gând pe omul-Dumnezeu ascuns sub chipul pâinii. Santinela de la poarta întâi nu voia cu niciun preţ să-l lase pe misionar să intre, pentru că se dăduse poruncă aspră în această privinţă; însă prinţul luă asupră-şi răspunderea, şi astfel urcară ei treptele cele înalte şi se duseră de-a dreptul la închisoarea ce se afla într-un colţ din curtea arcaşilor. Nici bătrânul paznic nu îndrăzni să se opună când prinţul îi spuse să deschidă uşa închisorii.
Intrând în încăperea cea întunecoasă, ei îl găsiră pe paj foarte slăbit. Zăcuse ore întregi însetat şi flămând, cu buzele arse de friguri, aşteptând venirea preotului şi rugându-se. Cuvântul cel dintâi pe care-l spuse cu vocea răguşită a fost:
- Părinte, îmi aduci pâinea vieţii?
Şi când misionarul îi spuse că da, băiatul făcu o sforţare supraomenească, se ridică de pe grămada de paie, unde zăcea cu membrele zdrobite, şi se aruncă în genunchi înaintea Mântuitorului său, pe care îl purta preotul.
- Sunt încă nemâncat şi nebăut - spuse el - n-am luat nicio picătură de apă ca să-l pot primi pe stăpânul meu. Acum voi muri bucuros.
La un semn al preotului, prinţul se retrase, iar Ştefan se spovedi. Aceasta nu dură mult. După aceea primi cu adâncă evlavie trupul Domnului; prinţul Sebastian se aşezase în genunchi lângă patul de paie şi recită "Confiteor" - "Mărturisesc". După sfânta ceremonie, amândoi rămaseră câtva timp la Ştefan, care plin de bucurie îi oferea lui Dumnezeu viaţa sa. Lacrimi de înduioşare se prelingeau pe obrazul prinţului şi al preotului. Părintele Cabrai observă apoi că e timpul să plece. Atât el cât şi prinţul îl rugară pe băiat să se roage pentru ei, dacă Dumnezeu va primi într-adevăr jertfa ce i-o făcuse.
- Mă voi ruga pentru toţi - spuse băiatul - şi pentru rege, şi pentru nobilul Sikatora, şi chiar pentru Ioscimon şi mama lui, ca Dumnezeu să aibă milă de ei. Însă şi voi să vă rugaţi pentru mine. Părinte, binecuvântează-mă! Iar dacă nu voi fi ucis, nu uitaţi ce v-am spus deunăzi.
- Te primesc chiar azi în Societatea lui Isus - răspunse părintele Cabrai cu sufletul mişcat.
Apoi părăsiră închisoarea. Misionarul se grăbi cu un alt tovarăş să iasă înaintea regelui. Prinţul Sebastian vorbi mai întâi cu bătrânul paznic ca să ia pe cel închis în casa sa şi să cheme un medic care să-l îngrijească. Paznicul îşi scutură capul cărunt şi mai întâi nici nu voia s-audă; spunea că nu s-a văzut nicicând în Japonia să se facă atâtea ritualuri cu un osândit la moarte, şi că la ce ar folosi priceperea medicului, când Radiku pregăteşte crucea pentru micul încăpăţânat care s-a opus reginei. Până la urmă, în schimbul unui bacşiş şi a făgăduinţei că prinţul ia asupră-şi toată răspunderea faţă de Ioscimon, paznicul se înduplecă să-i dea pajului cel puţin o cameră mai luminoasă, un pat mai moale şi mâncare mai gustoasă. După aceea, prinţul îl chemă, prin nepotul paznicului, pe Radiku. Acesta veni după o oarecare şovăială; faţa lui supărată arătă însă că nu va asculta de dojenile prinţului Sebastian. El răspunse afirmativ la întrebarea dacă Ioscimon îi dăduse ordinul să-l execute pe paj. (va urma)
