Acele momente când mergeam din casă în casă pentru a anunţa vestea învierii lui Isus, cine le poate uita? Cum primeam ouă roşii, biscuiţi, bomboane sau chiar bani!
În mintea mea de copil îmi şi spuneam: "Cât de uşor îi păcăleşti pe oameni! Cu o formulă prestabilită, cum era aceea de «Cristos a înviat!», primeai o mulţime de ouă, de bani, de bunătăţi".
La o casă însă, o bătrână m-a pus în încurcătură: "Cine ţi-a spus aceasta, măi băiete? De unde ştii că a înviat?" "Aşa spun toţi", i-am replicat eu, crezând că am dat-o gata cu răspunsul meu. "Dar tu crezi?", a continuat ea. "Hm, ce să cred?... Toţi cred, că de aceasta am şi venit. Şi apoi, dacă vrei să-mi dai ceva, dă-mi; dacă nu, merg mai departe". "Eşti şi încăpăţânat precum se vede, a continuat bătrâna. Al cui eşti?"
Când am auzit ce m-a întrebat, ca să nu ies rău cu ai mei, am lăsat-o vorbind şi am plecat direct acasă. Ajuns, i-am spus mamei: "Mamă, spune-mi şi mie ce-i cu formula aceasta «Cristos a înviat!», că o bătrână habar nu avea ce-i cu ea şi m-a întrebat pe mine. Vreau s-o lămuresc şi pe ea, dar mai întâi explică-mi mie mai bine, ca să nu mă fac de ruşine".
Şi, cu răbdare şi tact, trecând dincolo de tradiţia de a duce din casă în casă vestea învierii lui Isus, mama mi-a explicat ceea ce nu am mai uitat niciodată, şi anume că Isus, Fiul lui Dumnezeu, după ce a pătimit pe cruce şi a murit, pentru că era Dumnezeu, nu putea să rămână în mormânt, ci a treia zi a înviat. "Şi noi o să înviem ca el", a încheiat ea... (Vlad)
Prelucrare de pr. Felician Tiba
