Dragă tânără, dragă tânăr,
Sper din toată inima că scrisorile mele precedente au trezit câteva întrebări şi au mişcat măcar puţin inima ta. Îmi doresc să nu fie o aşteptare prea îndrăzneaţă! E pe deplin adevărat că nu vorbim despre lucruri banale, pentru că a vorbi despre vocaţie înseamnă a vorbi despre viaţă, despre Dumnezeu, despre fericire, despre împlinire, despre dăruire etc. Sunt lucruri atât de mari, încât uneori cuvintele sunt greu de găsit pentru a creiona măreţia a ceea ce semnifică. Însă avem nevoie să dăm la o parte vălul şi să contemplăm strălucirea lor, să lăsăm să ne lumineze calea. De aceea, aş dori în aceste rânduri să vedem cu mai mare atenţie despre ce vorbim atunci când pomenim despre vocaţie. Stai liniştit! Nu te speria! Nu vom începe o lecţie de teologie aprofundată! Nu renunţa să mai citeşti! Voi încerca să nu complic lucrurile şi să nu fiu foarte plictisitor (aici aş fi pus un smile :) dacă ţi-aş fi scris pe Facebook).
Aşadar, ce este vocaţia? Puţină latină nu ne strică pentru a înţelege, deoarece acest cuvânt vine de la verbul vocare, ce înseamnă a chema. Primul mare adevăr este că tu exişti pentru că Cineva te-a chemat la viaţă, a dorit ca tu să exişti! Viaţa nu ţi-ai dat-o tu, nu tu ai ales să te naşti. Deci, dacă viaţa ta vine de la Dumnezeu, atunci ea nu este o întâmplare, nu este rodul unui joc al lui Dumnezeu, ci este misterul unei alegeri. Viaţa pe care ţi-a dăruit-o este rodul iubirii sale. Un preot din Italia, Amedeo Cencini, care vorbeşte foarte mult despre vocaţie, obişnuieşte să spună că, atunci când Dumnezeu iubeşte, cheamă; omul, când se lasă iubit, răspunde.
Iată, aceasta este prima chemare a lui Dumnezeu: chemarea la viaţă. Aceasta înseamnă că viaţa ta este preţioasă, este măreaţă şi frumoasă! Dar mai înseamnă - şi sper cu aceasta să nu te supăr - că nu ai fi putut-o merita şi nici cuceri. Este darul gratuit al lui Dumnezeu! Vei şti de ce Dumnezeu te-a ales şi te-a chemat la viaţă doar atunci când te vei afla faţă în faţă cu el în veşnicie. Îmi vei spune: "Dar dacă nu sunt mulţumit de viaţa mea? Dacă eu consider că nu este atât de frumoasă? Dacă nu vreau să accept că altcineva a decis ca eu să exist?" Îţi spun că nu eşti responsabil de ceea ce eşti, însă eşti responsabil de ceea ce faci cu ceea ce eşti! Adică nu îţi va cere nimeni cont că eşti blond sau brunet, înalt sau scund, energic sau liniştit, visător sau realist etc., însă ţine de tine să dai valoare calităţilor tale, să pui în joc darurile primite, să "faci rai din ceea ce ai". Nu ezita să îţi repeţi cât mai des: "Viaţa mea e o minune!"
Un alt mare adevăr este acesta: existenţa este un bun primit care, prin natura sa, tinde să fie un bun dăruit. Pare foarte complicat, nu? Nu este chiar aşa de complicat. Trăieşti pentru că alţii ţi-au dăruit viaţa. La fel de adevărat este că tot ceea ce este cel mai important în viaţă primeşti de la alţii. Gândeşte-te la prietenie, la iubire, la bucurie. Toate sunt daruri! Acesta este sensul elementar al vieţii: binele primit nu poate avea alt drum decât acela al dăruirii. Te vei realiza cu adevărat numai în măsura în care vei face ca întreaga ta viaţă primită de la Dumnezeu să fie o viaţă care se dăruieşte. Sărbătoarea Paştelui îţi aminteşte tocmai acest lucru: Cristos îşi dăruieşte viaţa pentru mântuirea noastră, şi astfel nu o pierde, ci se înalţă glorios din mormânt. Chemarea la viaţă triumfă!
