Suntem martorii unor semnale care amintesc că familia este în pericol. Întâlnim subiecte de dezbatere, cărţi, iniţiative legislative, studii, comentarii şi mişcări sociale care susţin că societatea mileniului trei nu mai are nevoie de căsătorie şi familie. Vedem mişcări înverşunate împotriva familiei, care doresc eliminarea căsătoriei şi a familiei şi înlocuirea acestora cu structuri contractuale între două sau mai multe persoane. Dar toate resping fundamentele căsătoriei şi ale familiei, fără de care o societate nu poate rezista în timp: heterosexualitatea, monogamia, fidelitatea în raporturile interpersonale şi procreaţia.

În această luptă au fost angrenate şi susţinute o mulţime de organizaţii care fac lobby gay, mai ales prin presiunea mediatică. Se aleg imagini şi cuvinte frumoase, bine manipulate, care dau bine pe sticlă, cum ar fi "iubire", "libertate", "drepturi", "egalitate", dar şi cuvinte prin care se face tot posibilul ca să fie reduşi la tăcere cei care nu susţin uniunile homosexualilor, punându-se etichete ca "homofob" sau "habotnici".

Dacă privim în Europa, se relaxează din ce în ce mai mult condiţiile pentru încheierea uniunilor legitime ale homosexualilor. Dacă în trecut statele nu permiteau pentru parteneri de acelaşi sex nici uniuni civile, nici căsătorii, în anumite condiţii astăzi sunt obligate să o facă, respectiv state care permiteau doar parteneriate civile între parteneri de acelaşi sex ajung să le permită şi căsătoria. Şi acestea, prin presiunile care vin din partea organismelor internaţionale, iar în Europa, din partea Convenţiei Europene a Drepturilor Omului (CEDO), care a decis că orice stat trebuie să recunoască o formă de uniune pentru toate persoanele, chiar şi homosexuale, însă tot CEDO rezervă doar pentru un bărbat şi o femeie căsătoria ca fiind un drept fundamental, rămânând la latitudinea statelor de a-l acorda persoanelor de acelaşi sex. Sunt 13 ţări în Europa care deja au legalizat căsătoriile homosexuale şi 13 care dau acestor persoane posibilitatea de a realiza uniuni civile.

În România, Coaliţia pentru Familie (www.coalitiapentrufamilie.ro), o iniţiativă civică, doreşte să atragă atenţia asupra pericolelor ce pândesc familia. Susţinuţi de peste trei milioane de persoane, au început demersul pentru înlocuirea în art. 48 din Constituţia României a termenului "soţi" cu sintagma "bărbat şi femeie", astfel ca acest articol să definească familia corect prin formula: "Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor". Hotărârea ar urma să blocheze orice posibilitate a legiferării căsătoriei între persoane de acelaşi sex, protejând astfel familia de o modificare impusă din afară.

O bună parte a societăţii civile deja şi-a dat asentimentul pentru o astfel de iniţiativă în favoarea familiei, peste o mie de organizaţii din întreaga ţară reunindu-se în platforma civică "Împreună" (www.împreună.ro).

Şi Biserica Catolică din România susţine această iniţiativă. În acest sens, există scrisoarea deschisă a episcopilor catolici din România, reuniţi între 3 şi 5 mai la Cluj-Napoca. Susţinerea a fost reînnoită şi la sesiunea de toamnă a CER (Iaşi, 18-20 septembrie).

Iniţiativa, declarată legală, a trecut de Camera Deputaţilor, urmând să fie dezbătută şi la Senat, iar apoi se va trece la etapa următoare, stabilindu-se şi data referendumului. Este un curs firesc, care nu ar trebui să fie obstaculat de cei care au fost votaţi să îi reprezinte pe români. Este dreptul românilor, şi nu al altora, de a decide într-o astfel de problemă deosebit de gravă pentru viitorul familiei din România, dar şi al viitorului României.