Istorioară morală de Iosif Spillmann

Traducere de Mons. Mihai Robu

(continuare din numărul trecut)

Însă nu lipsiră nici orele când harul bătea stăruitor la inima lui Sikatora. Regina bănui acest lucru şi de aceea hotărî să îl cheme în ajutor, la momentul potrivit, pe Sikatondono, fratele ei, care la îndemnul ei îl luase pe Sikatora drept copil adoptiv. Printre provinciile care ascultau de acest principe puternic era şi regatul Buigen, ce se mărginea cu Bungo. Regina îl invită pe Sikatondono la Usuki şi, după ce sosi cu un alai strălucit, îi spuse despre înclinaţia lui Sikatora spre creştinism. Mare a mai fost mânia japonezului, care, în mândria sa, nu-şi putea închipui o ruşine mai mare decât renunţarea la obiceiurile strămoşeşti şi trecerea la o lege străină. Chemă îndată pe Sikatora la el şi-l ameninţă cu dezmoştenirea, închisoarea şi moartea, dacă i-ar face o asemenea dezonoare. Mâniat, principele nu îngădui niciun cuvânt de scuză şi se linişti abia când tânărul îl asigură că nu se gândise încă serios să devină creştin.

Este uşor de înţeles că, la ameninţările tatălui său adoptiv, căruia îi datora poziţia sa socială, Sikatora îşi închise pentru câtva timp urechile la chemarea harului. Mai primejdioasă avea să fie părerea regelui, care îl copleşea în fiecare zi cu dovezi noi de dragoste şi pe care îl întrebă, într-o zi, ce credea despre creştinism.

- Sigur, e o învăţătură inedită - spuse regele, care obişnuia să judece totul din punct de vedere politic - şi merită să o studiem, după cum învăţăm şi spusele lui Confucius şi ale altor învăţaţi străini. Morala creştină e curată, însă aşa de severă, încât mă îndoiesc că se poate pune în practică. E drept că învăţătorii care o predică, şi pe care îi observ cu grijă de 25 de ani, o împlinesc cu cea mai mare acurateţe; chiar şi japonezii care au îmbrăţişat-o par a o împlini cu conştiinciozitate. Dar eu nu cred că se potriveşte pentru Japonia; moravurile noastre prea se deosebesc de prescrierile ei. În orice caz, învăţătura bonzilor noştri este mai comodă, ei ne permit orice păcat, doar să dăm pentru el o pomană bogată.

- Dar tocmai curăţia aceasta şi sfinţenia religiei creştine nu sunt oare o dovadă că ea e adevărată? - întrebă Sikatora.

- Se poate - răspunse regele dând din umeri. Era un timp când credeam şi eu aceasta şi eram hotărât să mă botez. Eram foarte tânăr pe atunci şi la vârsta aceea ne avântam la hotărâri nechibzuite. Într-o discuţie ce a durat cinci zile am auzit cum marele Francisc Xaveriu i-a învins pe bonzii cei mai învăţaţi. Şi azi sunt uimit de priceperea lui şi de înflăcărarea vorbelor sale. La urmă am fost nevoit să declar că principiile religiei creştine sunt bune şi potrivite cu o minte sănătoasă. Însă când învăţătorul stărui să părăsesc pe zeii japonezi şi să mă închin Dumnezeului lui, i-am spus că acum nu pot face acest pas fără să-mi pierd dreptul la domnie; dar am făgăduit că îi voi apăra pe fraţii lui. Atunci el îmi răspunse că se va ruga pentru mine ca să nu pierd coroana veşnică pentru coroana vremelnică, apoi plecă din Japonia. Se spune că, nu mult după aceea, bărbatul acela uimitor a murit sărac şi părăsit pe o insulă. Dacă Dumnezeul lui e cel adevărat, cum a putut să răsplătească în felul acesta pe slujitorul său cel credincios?

- Creştinii vor spune că el îl răsplăteşte în cer - răspunse prinţul; apoi adăugă: Cu toate acestea, nu se poate tăgădui că bonzii noştri învaţă o mulţime de minciuni şi poveşti neghioabe.

- Sigur că e aşa; şi de aceea, cine să-i creadă? - strigă Sivan. Dar şi creştinii învaţă unele lucruri ce mi se par prosteşti. Într-un cuvânt: eu nu m-am decis până acum pentru nicio religie şi vreau să văd care va rămâne învingătoare. Aşa cred că trebuie să procedeze un principe înţelept şi te sfătuiesc să faci la fel. Marea majoritate a poporului şi a principilor japonezi cinstesc pe Buda sau pe Kami; iar eu sunt gata să ţin cu ei. Unii principi şi cam 100.000 de japonezi au devenit creştini şi chiar Nobunanga pare să-i favorizeze pe faţă. Bine, îndată ce voi vedea că Japonia se dă de partea lui Cristos, sunt şi eu gata să mă botez. Unul dintre fiii mei este creştin, celălalt se închină zeilor noştri: în felul acesta am asigurat domnia în casa mea, fie că izbânda va fi din partea zeilor noştri, fie că va fi din partea Dumnezeului străin.

Interesul rece şi egoist ce se vădea în aceste cuvinte ale regelui răniră simţămintele nobile ale tânărului. Mai uşor se putea înflăcăra pentru planurile ambiţioase ale reginei. Totuşi, cuvintele lui Sivan înăbuşiră strigarea harului. "Dacă Sivan, care a auzit pe marele Francisc Xaveriu predicând şi timp de 25 de ani a stat în legătură cu predicatorii străini, nu e adânc convins de adevărul învăţăturii lor, atunci ce să mai pierd eu timpul cu cercetarea ei?" - concluzionă Sikatora. El nu se gândea că voinţa rea poate întuneca mintea şi că între a şti şi a crede mai este o distanţă mare, deoarece pentru a crede avem nevoie de lumină şi tărie supranaturală. De aceea, Sikatora se hotărî să rămână credincios cultului zeităţilor Kami şi să-şi pună viaţa în joc pentru apărarea Mikadului, coborâtor din zeul-soare.

El vorbi în acest sens cu regina, care nu încetă să-l însufleţească prin linguşiri şi promisiuni strălucite să lucreze la împlinirea planurilor ei.