Márton Áron, născut la 28 august 1896 la Sândominic, a fost sfinţit preot la 6 iulie 1924 şi consacrat episcop de Alba-Iulia la 12 februarie 1939, la Cluj. La celebrarea consacrării din catedrala "Sfântul Mihail", tânărul episcop primeşte şi felicitările vicarului general al Arhidiecezei de Bucureşti şi rector al Seminarului "Sfântul Duh", canonicul Anton Durcovici, mai în vârstă cu opt ani.

Aveau să se reîntâlnească, după anii grei ai războiului şi cei ai instaurării regimului comunist în România, la 27 şi 28 noiembrie 1947, la Bucureşti, cu prilejul Conferinţei Episcopilor Catolici din România care a avut loc la Palatul Nunţiaturii Apostolice. În fotografia de grup care a imortalizat acest eveniment, episcopul Márton Áron şi episcopul ales pentru Dieceza de Iaşi şi notar al conferinţei, Anton Durcovici, se află aşezaţi în rândul de sus, unul lângă altul.

În perioada februarie 1948 - aprilie 1949, cei doi episcopi se vor reîntâlni la Bucureşti, atât la Palatul Arhiepiscopiei de Bucureşti, cât şi la Palatul Nunţiaturii cu prilejul ultimelor conferinţe ale episcopilor.

În declaraţia dată de ep. Anton Durcovici la 19 aprilie 1950, în arestul Securităţii din Bucureşti, acesta menţiona următoarele: "Discutam la aceste conferinţe mai ales când, din toamna anului 1948, am rămas noi doi singurii episcopi recunoscuţi de guvern, subiectele propuse care interesau relaţiile Bisericii Catolice din R.P.R. cu Ministerul Cultelor".

Episcopul Durcovici avea să menţioneze de mai multe ori numele episcopului Márton Áron în declaraţiile sale din timpul anchetei penale, menţiona la rândul său PS Petru Gherghel în cadrul recentului simpozion din 10 decembrie, "evidenţiindu-şi propriul rol pe lângă cel al acestuia din urmă (Márton Áron n.n.), şi al celorlalţi episcopi romano-catolici şi greco-catolici în cadrul lucrărilor conferinţelor episcopale (...) A existat, după cum era de aşteptat, o deplină convergenţă de idei între cei doi ierarhi în privinţa problemelor grave, precum atitudinea faţă de Constituţia R.P.R., care îngrădea drepturile Bisericii Catolice, primejdia pe care o reprezenta ideologia comunistă pentru credinţa religioasă şi mai ales proiectul de statut al Bisericii Catolice din România (...), acordarea asistenţei religioase preoţilor şi credincioşilor greco-catolici (...)".

Cei doi episcopi s-au văzut pentru ultima oară în libertate în aprilie 1949, la Bucureşti. Peste câteva luni, ambii ierarhi aveau să fie arestaţi, într-un mod aproape identic, fiind răpiţi de securişti din maşinile cu care se deplasau: episcopul Márton Áron la 21 iunie 1949, în drum spre Teiuş (scrie postulatorul cauzei de beatificare - Mons. Gergely Kovács), iar episcopul Anton Durcovici la 26 iunie 1949, în drum spre Popeşti-Leordeni.

Cei doi episcopi vor fi încarceraţi în aceleaşi penitenciare de exterminare din Bucureşti, Jilava şi Sighetu Marmaţiei. Episcopul Anton Durcovici a fost închis la Sighet la 18 septembrie 1951, în urma unei "decizii administrative" a Ministerului de Interne, iar episcopul Márton Áron la 20 septembrie 1951, în urma unei sentinţe de condamnare politică.

Vor fi internaţi în celule separate, însă vor împărţi împreună detenţia pentru scurt timp deoarece episcopul Anton Durcovici a murit la 10 decembrie 1951.

Episcopul Márton Áron a fost eliberat la începutul anului 1955, preluând conducerea Episcopiei de Alba-Iulia la 25 martie 1955. A urmat apoi perioada arestului la domiciliu (1957-1967) şi cea a libertăţii relative (1967-1980).

Episcopul Márton Áron s-a întors la Domnul, la 29 septembrie 1980, chiar de ziua hramului catedralei sale din Alba-Iulia.