La început de an, apostolul Petru ne aminteşte: "Fiţi cu mintea clară, cumpătaţi în toate; puneţi-vă toată speranţa în harul care va fi dat când se va revela Isus Cristos. Ca nişte copii ascultători, nu vă lăsaţi duşi de poftele de mai înainte, când eraţi în ignoranţă, ci, aşa cum este sfânt cel care v-a chemat, deveniţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră, pentru că este scris: Fiţi sfinţi, pentru că eu sunt sfânt" (1Pt 1,13-16).

Cei care spun că e imposibil sau prea târziu pentru a fi sfânt, să privească la viaţa sfintei Angela de Foligno, născută în Italia, în anul 1248, într-o familie înstărită. Tinereţea sa nu anunţa trăirea evangheliei. Dimpotrivă, mai ales după moartea tatălui, bucuriile efemere au acaparat-o cu totul. Susţinută în rătăcirea spirituală chiar de mama ei, credinţa i se risipea din suflet ca fumul. Însă în inimă simţea o continuă nelinişte, pentru că - aşa cum avea să povestească părintelui spiritual - începea să simtă o părere de rău pentru ceea ce făcea: descoperea "simţul păcatului" (acel simţ pe care mulţi dintre noi l-am pierdut). A încercat de mai multe ori să facă o spovadă bună, însă diavolul o ţinea prizonieră şoptindu-i (ceea ce continuă să ne spună şi nouă): "E o ruşine să mărturiseşti asemenea păcate". Şi astfel spovada bună era amânată zilnic.

În jurul anului 1270 s-a căsătorit şi a avut mai mulţi fii. Însă inima ei continua să fie neliniştită. A început să se roage, cerând ajutor de la Dumnezeu prin mijlocirea sfântului Francisc din Assisi, canonizat la 16 iulie 1228, de către papa Grigore al IX-lea. Şi cum rugăciunile nu rămân fără răspuns, a cunoscut mângâierea divină în anul 1285: sfântul Francisc i-a apărut în vis, asigurând-o că va simţi milostivirea Domnului şi îndemnând-o să caute calea desăvârşirii, trăind evanghelia.

Încurajată de prezenţa spirituală şi modelul sfântului Francisc, a reuşit să facă o spovadă generală, eliberându-se de toată neliniştea. Avea 37 de ani! Îmbrăţişând sărăcia, şi-a schimbat complet stilul de viaţă. Convertirea sa a stârnit nemulţumirea familiei, împotrivirea mamei, a soţului, chiar şi a fiilor. Însă, în anul 1288, Angela a rămas singură, moartea răpindu-i pe neaşteptate oamenii dragi, soţul şi fiii. Cu inima sfâşiată de durere, şi-a împărţit averea săracilor, iar în anul 1291 a fost primită în rândul Terţiarilor Franciscani.

Contemporană cu Dante Alighieri, în anul 1292, Angela a început să scrie experienţele sale spirituale, din momentul convertirii până în anul 1296. Autobiografia "Cartea fericitei Angela" cuprinde atât trăirile mistice, revelaţiile, cât şi îndemnurile adresate sufletelor aflate în căutarea sfinţeniei şi a păcii: "Binele suprem al sufletului este pacea adevărată şi desăvârşită", care se află doar în inima în care locuieşte Dumnezeu.

Chiar dacă înţelepciunea şi spiritualitatea ei i-au atras supranumele de "Magistra thelogorum" - Învăţătoarea teologilor (sfântul Ioan Paul al II-lea, 20 iunie 1993), Angela nu a trăit doar în contemplaţie, ci s-a dedicat bolnavilor şi săracilor, în special leproşilor. Slujirea ei ne aminteşte că "trebuie să trecem prin multe necazuri, ca să intrăm în împărăţia lui Dumnezeu" (Fap 14,22b). Însă ceea ce ne ajută să iubim slujirea este harul obţinut printr-o spovadă bună. Cu inima purificată prin spovadă a scris: "După ce l-am contemplat pe Dumnezeu, binele mai mare decât tot ce se poate gândi şi înţelege (...), sufletului meu i-a fost dăruită o credinţă sigură şi o speranţă fermă, care mi-au alungat orice teamă".

În această stare de har a murit la Foligno, la 4 ianuarie 1309. A fost beatificată de către papa Inocenţiu al XII-lea în anul 1693, iar papa Francisc, la 9 octombrie 2013, a declarat-o sfântă.