Am specificat în numărul trecut al acestei reviste faptul că pe parcursul anului în curs ne vom opri asupra unor cuvinte-cheie care ne ajută să descoperim lucrarea lui Dumnezeu în existenţa noastră, să înţelegem viaţa ca o vocaţie, un răspuns la chemarea lui Dumnezeu. Un astfel de răspuns nu poate fi dat lui Dumnezeu dacă nu îl percepem şi dacă nu ne raportăm la el ca la un tată.
Nu e uşor să vorbeşti despre paternitate! Mulţi dintre noi suntem binecuvântaţi cu un tată exemplar, pe care îl iubim şi care ne iubeşte. Dar, din păcate, nu toţi se pot bucura de un dar atât de minunat. Sunt multe situaţii în care relaţia dintre tată şi fiu este atât de tensionată, lipsită de căldura afecţiunii, de mângâierea armoniei, de forţa încrederii. Astfel, neavând un model adecvat de referinţă, devine problematic să ţi-l imaginezi pe Dumnezeu ca tată. Cine are sau a avut un tată prea autoritar şi inflexibil sau indiferent şi prea puţin afectuos sau chiar de-a dreptul absent cu greu poate să se gândească la Dumnezeu ca la un tată şi să i se abandoneze cu încredere.
Sfânta Scriptură ne ajută să depăşim aceste dificultăţi, deoarece, atunci când ne vorbeşte despre Dumnezeu, ne arată ce înseamnă a fi cu adevărat tată. Mai ales evangheliile ne descoperă această faţă a lui Dumnezeu ca Tată care atât de mult ne iubeşte încât ni-l dăruieşte pe însuşi Fiul său. Când spunem că Dumnezeu este Tată, atunci spunem ceva din iubirea sa care este infinit mai mare decât poate fi iubirea unui tată pământesc. Întreaga misiune a lui Isus pe pământ a stat sub semnul paternităţii lui Dumnezeu. La vârsta de 12 ani, în templul din Ierusalim, Isus spune că trebuie să fie în casa Tatălui său (cf. Lc 2,49). Revelarea paternităţii lui Dumnezeu culminează cu cuvintele pe care Cristos le rosteşte pe cruce: "Tată, în mâinile tale încredinţez sufletul meu" (Lc 23,46). În tot acest timp Isus a dorit să descopere oamenilor chipul milostiv al Tatălui. "Care tată dintre voi - spune Isus -, dacă fiul îi cere un peşte, îi va da în loc de peşte un şarpe, sau dacă îi cere un ou, îi va da un scorpion? Aşadar, dacă voi, cei care sunteţi aici, răi cum sunteţi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru din ceruri îl va da pe Duhul Sfânt celor care i-l cer?" (Lc 11,11-13). La un astfel de Tată putem să alergăm mereu fără frică şi cu încredere totală, să ne încredinţăm iertării sale atunci când greşim drumul. Dumnezeu este un Tată bun care-l primeşte şi-l îmbrăţişează pe fiul pierdut şi căit, aşa cum spune Isus în parabola tatălui milostiv (cf. Lc 15,11-32). Acestui Tată ne putem adresa cu încredere de fii, cu rugăciunea pe care Isus ne-a învăţat-o: Tatăl nostru.
Toate aceste descrieri ale lui Dumnezeu ca Tată nu exclud caracteristicile sale de mamă. Ne aducem aminte de pictura lui Rembrandt, "Întoarcerea fiului risipitor", în care tatăl, care îl îmbrăţişează pe fiul întors acasă, este reprezentat cu o mână masculină şi cu o mână feminină.
Nu poţi să vezi viaţa ta ca un răspuns la chemarea lui Dumnezeu dacă nu îl descoperi ca Tată şi dacă nu trăieşti ca un adevărat fiul al său! Nu te amăgi că poţi fi fericit dacă alegi să fii orfan, să te debarasezi de Dumnezeu! El se ţine scai de tine pentru că te doreşte împăcat, împlinit şi generos. Alege să pariezi întreaga ta viaţă pe el şi nu vei avea nimic de pierdut, ci, dimpotrivă, vei câştiga totul!
