Istorioară morală de Christophor v. Schmid

Traducere de Bronislav Falewski

(continuare din numărul trecut)

Domnul judecător l-a ascultat pe Kirchenbauer şi apoi l-a întrebat:

- Ce a spus Ghiară?

- El s-a mâniat foarte tare pe mine, a răspuns ţăranul, şi cu toată nenorocirea mea, m-a mai şi ocărât. "Părerea mea, mi-a spus domnul Ghiară, ca sfatul unui om deştept să fie bun trebuie să fie împlinit de un om ascultător şi înţelept. Tu însă nu eşti aşa, a continuat el, nu trebuia să iei cu tine lanterna; căci astfel puteau să te vadă oamenii. Aşa nici nu mă mir, a spus el, că păsărelele de aur şi-au luat zborul şi ţi-au lăsat cuibul gol. Dar îţi voi da un sfat cum ai putea să-ţi recapeţi banii. Nu ai observat că pe când îţi altoia pomii Laurenţiu, cu toate că nu avea treabă pe lângă zid, tot lucra pe acolo? Crede-mă, a spus el, banii nu i-a furat nimeni altcineva decât Laurenţiu. Dacă aş fi în locul tău, l-aş da în judecată". Ei bine, după cum ştiţi l-am şi dat în judecată; numai că atunci nu v-am spus nimic cum că însuşi domnul Ghiară m-a sfătuit unde să-mi ascund galbenii; căci mi-a poruncit să nu spun nimănui despre sfatul pe care mi l-a dat.

Aşadar, se gândea judecătorul, Ghiară, acest om rău, voia să se răzbune pe Laurenţiu şi să facă în aşa fel ca bănuiala să cadă pe el şi poate chiar să fie scos din sat pentru ca după aceea să ajungă el arendaş în locul lui.

Judecătorul l-a întrebat apoi pe ţăran:

- Aţi mai spus cuiva despre această bănuială?

- Să mă ferească Dumnezeu, a spus ţăranul, nu am spus nimănui niciun cuvânt. Ce e drept, mult timp am avut încredere în Ghiară; dar acum nu prea mai am încredere, chiar mă tem de el. Apoi nici nu trebuie să afle că eu am fost acela care l-am pârât. Să nu-i spuneţi nimic din toate acestea!

- Ei bine, a spus judecătorul, care cu toată seriozitatea sa a început să zâmbească văzând naivitatea ţăranului, să taci şi pe mai departe; o să te mai chem.

Judecătorul îl cunoştea pe Ghiară ca fiind un om foarte viclean şi se gândea; e posibil că mai întâi s-a gândit cum să pună mâna pe galbeni şi apoi l-a sfătuit pe naivul ţăran să-şi ascundă galbenii în zid pentru a-i lua. Domnul Ghiară este un gospodar rău, face datorii, bea şi joacă la cărţi; dacă a furat el galbenii, atunci cea mai mare parte a şi cheltuit-o. Şi aceasta se poate afla foarte uşor.

El l-a chemat pe servitorul judecătoriei, i-a povestit în secret toată întâmplarea şi l-a autorizat să se intereseze dacă Ghiară nu şi-a plătit pe undeva datoriile sale în aur sau nu a făcut alte cheltuieli.

După câteva zile a venit servitorul în cancelarie şi a spus:

- Ghiară nu şi-a plătit nicio datorie, dar în oraş la cârciuma "Ursul negru" s-a pus pe băut o noapte întreagă şi tot acolo a jucat la cărţi unde a pierdut şi a dat câţiva galbeni să i se schimbe. Unii dintre aceşti galbeni am putut să-i schimb în argint. Iată-i; după cum vedeţi sunt de specia descrisă de Kirchenbauer, adică din cei furaţi.

Judecătorul l-a trimis pe servitor după Ghiară, care a sosit imediat şi l-a acuzat de furt. Ghiară a început să protesteze şi să strige că el este un om cinstit şi cum să fie bănuit de o faptă atât de ruşinoasă. Nu a negat că a schimbat galbeni; dar se jura pe ce e mai scump că nu i-a furat.

- Acest lucru este posibil, a spus judecătorul; acum trebuie de lămurit numai un singur lucru. Trebuie să dovedeşti de unde ai galbenii.

Aici Ghiară s-a îngălbenit; nu ştia să spună de la cine ar fi putut primi galbenii. A fost nevoit să mărturisească faptul că el i-a furat şi a fost condamnat la mai mulţi ani de închisoare.

- Aşa se întâmplă, a spus judecătorul, când omul nu este muncitor şi econom, când bea, joacă la cărţi, iar în cele din urmă înşală şi fură. Faptele rele aduc roade rele, mizerie şi sărăcie; numai virtutea şi cinstea îl fac pe om fericit. Precum s-a dat în vileag nevinovăţia lui Laurenţiu, tot astfel s-a descoperit vina ta. Aşa cum Laurenţiu a fost răsplătit pentru cinstea şi umanitatea sa, tot astfel tu vei fi pedepsit pentru falsitate şi fire duşmănoasă.

Deoarece Ghiară avea şi aşa multe datorii, şi acum fiind nevoit să restituie galbenii furaţi şi în mare parte cheltuiţi, averea lui a fost pusă la mezat. A ajuns la sapă de lemn, iar copiii lui veneau adesea la fereastra lui Laurenţiu cerşind o bucăţică de pâine, iar oamenii din sat spuneau: "Aceasta a meritat Ghiară, nu numai din cauza vieţii sale uşuratice, din cauza falsităţii şi a înşelăciunii sale, dar mai cu seamă din cauza inimii prea crude faţă de Ludovic. Voia să-l trimită pe sărmanul Ludovic din casa lui Laurenţiu şi din sat, şi acum chiar el trebuie să plece din casă împreună cu copiii săi".

Ultimul capitol. Colonelul

Aşa cum doamna de Waldenberg a devenit o prietenă bună a contesei, tot astfel s-au împrietenit domnul de Waldenberg şi contele; căci amândoi erau conduşi de aceleaşi sentimente nobile. Cu toate că pacea se încheiase, totuşi pentru emigranţi erau foarte slabe speranţe că se pot întoarce în patria lor.

(va urma)