- M.O. (e-mail). Vă mulţumim pentru materialul trimis. Anul acesta dedicat milostivirii divine vor apărea multe materiale legate de taina Spovezii. Până atunci reţinem ceea ce aţi notat în materialul trimis: "A face păcate e uşor, dar a le recunoaşte şi a nu mai păcătui e mai greu. Dumnezeu cel atotputernic şi atoateştiutor cunoaşte păcatele noastre, dar el ne cere prin intermediul slujitorilor săi, preoţii, să ne mărturisim păcatele şi să ni le asumăm pentru a ne fi iertate şi să ne ducă la viaţa veşnică".
- Rainson (e-mail). "Baza de Spiritualitate şi Tratament "Fericitul Ieremia" Sarata-Băi este un centru de tratament ce este benefic pentru cei cu dizabilităţi fizice şi psihice ca mine, sufăr de paranoia. Sunt catolic şi vreau să vă spun că pentru cei cu dizabilităţi nu există nici o reducere. Probabil doar profitul contează. Cei care avem pensii mici, sub 300 lei nu contăm".
Pentru a putea beneficia de reducere trebuie să faceţi o cerere. Mergeţi la recepţia Centrului de la Sarata-Băi şi spuneţi despre ce este vorba, iar acolo veţi primi informaţii. Fără a explica şi fără a face o cerere n-are de unde să ştie nimeni că dv. sunteţi în dificultate. Toţi cei care au cerut o reducere, în mod justificat, au primit un răspuns pozitiv. Vă îndemnăm să apelaţi cu încredere la Centrul de Spiritualitate şi Tratament "Fericitul Ieremia" Sarata-Băi. Dumnezeu să vă binecuvânteze!
- Andreea (e-mail). "Aş dori să aflu mai multe lucruri despre voluntariat, în special despre voluntariatul la Lourdes. Aş fi foarte bucuroasă dacă aş afla mai multe informaţii".
Trebuie să luaţi legătura cu cei care au fost la Lourdes ca voluntari. De exemplu, puteţi vorbi cu responsabilii de la Caritas, în special cu pr. Egidiu Condac. Datele de contact le găsiţi pe www.ercis.ro sau pe internet.
- C.G. (e-mail). "Sunt un tânăr catolic din Dieceza de Iaşi, dar prefer să îmi păstrez anonimatul cât de cât. Şi nu dau prea multe detalii. Am o nelămurire şi sper să primesc un răspuns concret. Poate o să vă pară un pic ieşită din comun întrebarea mea, dar citeam azi pe internet că fiecare avem opinii diverse. Doream să vă spun despre un bătrân care din motive pe care doar dânsul le ştie a decis să îşi pună capăt vieţii. Preotul din localitate a decis să nu îi spună nici măcar o rugăciune. Înmormântarea a fost făcută doar de un dascăl şi mortul a fost dus de acasă direct la cimitir. Ce răspuns îmi puteţi da la ceea ce am zis? Vreau totuşi să menţionez că în acea localitate au mai fost cazuri asemănătoare şi s-a procedat şi în alt mod. (...) Mulţumesc anticipat".
Înmormântarea cu preot a celor care se sinucid se cercetează de la caz la caz şi, în general, depinde de aprecierea motivaţiei care a stat la baza unui asemenea gest. Unii sunt bolnavi, alţii o fac în dispreţ faţă de viaţă şi credinţă, pentru că au fost trădaţi în dragoste sau pentru că doresc să-i facă pe alţii să sufere etc. Pr. paroh apreciază după ce analizează cazul şi se consultă eventual cu episcopul şi cu comitetul Bisericii. Vă dorim binecuvântare de la Domnul!