Ca în fiecare an, la 15 august, în solemnitatea Adormirii Maicii Domnului, misiunea din Djébonoua (Coasta de Fildeş) are bucuria de a celebra sărbătoarea hramului. Anul acesta comunitatea de aici a avut parte de un program mai special care se doreşte continuat şi în anii ce urmează.

Sărbătoarea hramului a fost precedată de o novenă de pregătire. Fiecare dintre cele opt comunităţi mari a recitat novena în comunitatea proprie, iar la 14 august, în ajun, s-au adunat toţi la biserica parohială, unde a fost celebrată o sfântă Liturghie solemnă în limba baoulé. Anul acesta, prin harul Domnului, au participat foarte mulţi credincioşi. La sfârşitul sfintei Liturghii a fost organizată procesiunea cu lumânări aprinse în jurul bisericii, în timp ce corul a intonat cântecul atât de cunoscut "Ave Maria" de Lourdes. A fost impresionant, pentru că mi-am amintit cu atâta bucurie de procesiunile de la sanctuarul nostru de la Cacica.

Ziua de 15 august a avut în centru trei momente importante: procesiunea cu statuia sfintei Fecioare Maria prin localitate, descoperirea şi inaugurarea noilor imagini de pe cupola centrală a bisericii, deasupra altarului, şi sfânta Liturghie solemnă a hramului.

Procesiunea, ca peste tot în lume, a avut rolul de a da mărturie despre credinţa credincioşilor din Djébonoua în Dumnezeu, cinstind-o pe sfânta Fecioară, mama Fiului lui Dumnezeu. Numărul mare de credincioşi, disciplina din timpul procesiunii şi cântările pline de entuziasm au făcut şi continuă să facă, an de an, noi convertiri în rândul necreştinilor care participă la această procesiune.

Ajunşi la biserică am descoperit şi sfinţit noile imagini din interior, reprezentând cele trei persoane ale Sfintei Treimi şi imagini cu sfânta Fecioară în mai multe tablouri: Adormirea Maicii Domnului, Neprihănita Zămislire, Sfânta Fecioară Maria - Maica lui Dumnezeu şi Sfânta Fecioară Maria, Regină.

Sfânta Liturghie a fost celebrată de către părintele Michele Stevanato, primul misionar al comunităţii din Djébonoua. La omilie, părintele i-a îndemnat pe credincioşi să imite virtuţile Mariei pentru a deveni creştini buni şi pentru a fi cât mai fideli învăţăturilor sfintei Evanghelii. Grupul de rugăciune "Legiunea Mariei" era prezent în număr foarte mare, animând momentele de rugăciune mariană. Cântările pline de entuziasm şi bucuria credincioşilor au făcut ca sărbătoarea să aibă o strălucire aparte anul acesta. La sfârşitul sfintei Liturghii a fost oferită tuturor invitaţilor şi binefăcătorilor prezenţi o amintire reprezentând biserica, grota, clopotniţa şi imaginea Adormirii Maicii Domnului. Ne dorim mult ca noile imagini din biserică să se întipărească în mintea şi inima credincioşilor de aici, pentru a o cinsti mai mult pe sfânta Fecioară Maria.

Mulţumesc tuturor binefăcătorilor noştri din ţară. I-am purtat pe toţi în gând la sfânta Liturghie. Avem binefăcători care au oferit sume mai mari, dar şi binefăcători care au oferit, asemenea văduvei din Evanghelie, ceva din strictul necesar al vieţii. Dumnezeu îi ştie pe toţi, el să le răsplătească generozitatea şi jertfa pe care au făcut-o pentru alţii.

Îi mulţumim Domnului că am reuşit să ducem la bun sfârşit programul de anul acesta, un program ceva mai spiritual. Aprecierea de care s-a bucurat acest program din partea credincioşilor arată că oamenii de aici sunt însetaţi de Dumnezeu, de cele spirituale.

Fie ca bunul Dumnezeu, prin mijlocirea sfintei Fecioare Maria, să ne copleşească pe toţi cu harurile sale, pentru ca în toate încercările vieţii să cerem ajutor numai de la Dumnezeu.