Primul "Angelus"
Radio Vatican a fost, la 15 august 1954, martorul unui eveniment care avea să revoluţioneze uzanţele duminicale ale papilor până în zilele noastre. La ora 12.00 din acea zi, pentru prima dată, Pius al XII-lea recita public la Castel Gandolfo antifonul marian "Angelus Domini" (Îngerul Domnului) de la microfoanele Radio Vatican. Pius al XII-lea a început să recite în fiecare duminică rugăciunea "Angelus" împreună cu pelerinii şi romanii care, din acel moment, au învăţat să se strângă, în duminici şi sărbători, la fereastra biroului privat al pontifului din Palatul Apostolic. Site-ul www.papapioxii.it al cauzei de beatificare a papei Pius al XII-lea a publicat versiunea audio originală a primei rugăciuni "Angelus".
Ministranţi la papa
Papa Francisc a întâlnit în Piaţa "Sfântul Petru", marţi, 5 august, peste 50.000 de ministranţi de limbă germană, provenind din diecezele din Germania - precum şi din diecezele de Viena şi de Linz şi din Letonia - cu ocazia pelerinajului naţional la Roma, între 4 şi 8 august, având ca moto "Liberi! Pentru că este permis a face bine" - cf. Mt 12,12. Papa le-a spus: "Sunteţi chemaţi să vorbiţi despre Isus celor de vârsta voastră, nu numai în cadrul comunităţii parohiale sau al asociaţiei voastre, ci mai ales în afară. Aceasta este o angajare rezervată în special vouă, pentru că voi (...) puteţi ajunge mai uşor la mintea şi la inima celor care s-au îndepărtat de Domnul".
"Corpus Domini"
S-au împlinit 750 de ani de la instituirea sărbătorii Corpus Domini - Trupul şi Sângele Domnului, prin lucrarea papei Urban al IV-lea, la 11 august 1264. Papa Urban afirma că, graţie celebrării euharistice, nu putem să înţelegem concret ceea ce amintim. De fapt, "celelalte lucruri pe care le comemorăm, noi le înţelegem cu spiritul şi cu mintea, dar nu obţinem pentru aceasta prezenţa lor reală. În schimb, în această comemorare sacramentală a lui Cristos, chiar dacă sub altă formă, Isus Cristos este prezent în noi cu propria substanţă".
Papa şi penticostalii
Vizita privată a papei Francisc la biserica evanghelică din Caserta, în ziua de 28 iulie, este semnul unui dialog ecumenic care ar putea avea dezvoltări cu caracter istoric. Este prima dată când un pontif merge în vizită la o Comunitate Evanghelică Penticostală. Comunitatea Evanghelică Penticostală este cea mai mare realitate creştină după Biserica Catolică, având peste jumătate de miliard de aderenţi. Reînnoirea Carismatică Catolică, sau altfel spus "Reînnoirea penticostală catolică" - a scris cardinalul Leon Joseph Suenens, arhiepiscop de Malines-Bruxelles, vehiculează unitatea prin natura sa, pentru că împărtăşeşte aceleaşi haruri ale experienţei spirituale ale mişcării penticostale evanghelice.
Persecuţii în Ucraina
Patriarhia de Moscova, ortodoxă, a lansat la începutul lunii august un nou semnal de alarmă faţă de un posibil conflict interreligios în Ucraina, însă i-a atacat pe greco-catolici, considerându-i responsabili de intimidări şi agresiuni împotriva preoţilor ortodocşi. Protopopul ortodox Vladimir Kreslyanskiy, din Dieceza de Lugansk, a decedat la 31 iulie în urma unui bombardament din zona rezidenţială. S-au înregistrat cazuri de răpiri, atacuri şi ameninţări şi împotriva clerului catolic. Viktor Vonsovich, paroh catolic al bisericii "Preasfânta Inimă" din Gorlovka, Donetsk, a fost răpit la 15 iulie şi eliberat după 10 zile de câţiva miliţieni înarmaţi. Conform celor relatate de Mons. Stanislav Shirokordiuk, episcop catolic de Kharkov-Zaporozhe, în est "este o vânătoare de preoţi catolici", care îndură provocări continue. Episoade de violenţă împotriva clerului au fost denunţate şi de alte comunităţi creştine.
Hirotonire
Fratele Cătălin Ieremia Budău, OFMConv., membru al Provinciei "Sfântul Iosif" din România, a fost hirotonit preot, în cadrul sfintei Liturghii prezidată la 23 august, de ÎPS Patrick Kelly, arhiepiscop emerit al Diecezei de Liverpool, în biserica "Sfânta Clara" din Manchester, Anglia. Duminică, 31 august, noul preot a celebrat prima sfântă Liturghie în biserica "Preasfânta Inimă a lui Isus" din satul natal, Nicolae Bălcescu.
INTC
A fost lansat, la 4 august, site-ul www.intc.ro al Întâlnirii Naţionale a Tineretului Catolic (INTC) în vederea următoarei ediţii ce va avea loc la Cluj-Napoca în anul 2015. Site-ul este disponibil în limbile română, maghiară şi engleză. Va fi site-ul permanent al INTC, iar domeniul urmând să fie folosit atât pentru fiecare ediţie, cât şi pentru o arhivă a ediţiilor precedente. Prima ediţie a INTC a avut loc în anul 1991 la Vizantea, iar ultimele două ediţii s-au desfăşurat la Baia Mare în anul 2009, respectiv la Iaşi în anul 2012. Ediţia din anul 2015 va fi a XIII-a, iar înscrierile vor începe în luna noiembrie a anului curent. INTC are loc o dată la trei ani şi este organizată alternativ de o dieceză romano-catolică şi de o eparhie greco-catolică.