Sfântul Scaun întreţine raporturi diplomatice depline cu 180 de state. La acestea se adaugă Uniunea Europeană, Ordinul Suveran Militar de Malta şi Misiunea Specială a Palestinei.

În ce priveşte organizaţiile internaţionale, Sfântul Scaun este prezent la ONU în calitate de stat observator. Are calitate de membru în şapte organizaţii sau agenţii din cadrul Naţiunilor Unite, de observator în alte opt organizaţii, fiind în acelaşi timp membru sau observator în cinci organizaţii regionale.

Vaticanul are în lume 99 de nunţi apostolici, unii dintre ei având misiunea de reprezentanţă în mai multe ţări. Reprezentant al Sfântului Scaun la Bucureşti este în prezent Mons. Francisco-Javier Lozano Sebastián, arhiepiscop titular de Penafiel. De origine spaniolă, Mons. Lozano a fost numit nunţiu apostolic în România şi Republica Moldova la 10 decembrie 2007 de papa Benedict al XVI-lea.

Actualmente, reprezentantul României pe lângă Sfântul Scaun este Bogdan Tătaru-Cazaban, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar, care şi-a prezentat scrisorile de acreditare la Benedict al XVI-lea la 21 octombrie 2010. Reprezentantul Republicii Moldova pe lângă Sfântul Scaun este, de la 9 iunie 2011, Ştefan Gorda, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar, cu sediul la Praga.

În timpurile recente, relaţiile dintre Sfântul Scaun şi state funcţionează pe baza unor "Acorduri" bilaterale sectoriale vizând statutul juridic şi activitatea Bisericii Catolice din ţările respective.