Am făcut practică pastorală la Editura "Presa Bună" în perioada 4 octombrie 2010 - 24 iunie 2011. Pentru mine a fost o experienţă frumoasă (.) Când privesc în urmă îmi aduc aminte cu plăcere de momentele petrecute la editură. Am înţeles că este important să oferi celor interesaţi informaţii din lumea catolică şi mai ales să oferi materiale care îi ajută pe oameni să crească din punct de vedere spiritual. Astăzi este nevoie de o dezvoltare a presei catolice pentru a contrabalansa monopolul presei seculare. Nu este o necesitate de concurenţă sau care să urmărească vreun interes ascuns, ci doar o nevoie cerută de împrejurări. (.) Consider că menirea presei catolice, în special, este de a forma omul, de a-I forma o conştiinţă dreaptă şi de a-I arăta omului menirea pe acest pământ.

La nivel local se simte nevoia unei prese catolice pentru a-I ajuta pe catolici să-şi cunoască mai bine Biserica şi să arate că îşi trăiesc viaţa frumos şi nu se târăsc pe acest pământ. Prezentarea diferitelor materiale în care se relatează activităţile din comunităţile noastre au un rol important pentru viaţa internă a Bisericii Catolice, dar şi în relaţia cu celelalte Biserici şi confesiuni.

Mă gândesc că pe viitor ar fi important să rămână această prezenţă catolică în mass-media locală pentru a avea o voce în societate. Este nevoie de un punct de referinţă pentru catolici şi pe internet, la radio şi, de ce nu, în televiziune. Cred că este, de asemenea, important ca aceste mijloace de informare catolice să fie promovate în fiecare comunitate, nu ca o reclamă, ci ca o conştientizare a specificului credinţei noastre. (.)

Cred că pe viitor presa catolică la nivel local va creşte frumos şi va fi o sursă de informare şi de formare autentică. Mi-ar plăcea să văd în revista "Lumina creştinului" articole care să aducă unele precizări în ceea ce priveşte credinţa catolică. Ştim că fiecare generaţie trebuie evanghelizată, de aceea, este necesar ca presa catolică să pună la dispoziţie şi materialul necesar pentru a realiza această evanghelizare. Poate ar fi oportun să se clarifice specificul credinţei catolice şi să se sublinieze importanţa credinţei în viaţa fiecărui om.

La acest ceas aniversar vă spun La mulţi ani! şi îi felicit pe toţi cei care au lucrat sau mai lucrează la această editură catolică pentru munca depusă.