Născut la 27 martie 1915 la Sărata, Ioan Jicmon a urmat cursurile Seminarului "Sfântul Iosif" din Iaşi, fiind hirotonit preot la 24 iunie 1939, în acelaşi oraş.
Conform propriei sale mărturii, publicată în paginile revistei "Lumina creştinului", în anul 1944, Ioan Jicmon aflase, la 1 februarie 1936, vestea îmbolnăvirii grave a directorului Editurii "Presa Bună", Monseniorul Anton Gabor.
Alături de un coleg teolog cu care lucra la redactarea revistei Seminarului, "Legiunea mariană", el s-a deplasat la sediul Episcopiei de Iaşi, la căpătâiul bolnavului, care le-a adresat tinerilor seminarişti cuvintele încurajatoare: "Voi, actualii teologi, sunteţi speranţa diecezei". Cuvintele maestrului devin un adevărat testament spiritual. El le trasează ucenicilor săi cele două direcţii principale ale operei sale, şi pe care ei aveau datoria să le împlinească: continuarea strădaniilor pentru unirea credincioşilor, respectiv dezvoltarea presei diecezane.
Rememorând peste ani acea convorbire cu ctitorul presei diecezane, Ioan Jicmon scria următoarele: "Vedea în unii teologi de atunci o scânteie literară. El voia, prin îndemnurile lui, să aprindă în noi dorinţa de a scrie bine şi frumos şi de a răspândi scrierile noastre catolice (.)".
Ioan Jicmon debutează în paginile revistei "Lumina creştinului" în martie 1937, majoritatea articolelor sale fiind publicate în perioada sa seminarială, semnând cu iniţialele "I.J.". Tematica articolelor sale este diversă, dar reflectă şi cele două linii directoare primite de la mentorul său. Primul său articol, intitulat "Martiriul unor preoţi din Spania", denunţă ororile şi crimele comise de republicanii comunişti împotriva unor reprezentanţi ai Bisericii în timpul Războiului civil din Spania (1936-1939).
Într-un alt articol el îi aduce un elogiu generalului Franco, cel care va salva Spania de pericolul ciumei roşii.
Primejdia comunismului bolşevic pentru Biserică şi civilizaţia umană este prezentată de Ioan Jicmon în cuprinsul a două articole: "Două milioane şi jumătate", respectiv "Propaganda comunistă între copii".
La rândul său, cealaltă ideologie extremistă, naţional-socialismul-german (nazismul) este incriminată de Ioan Jicmon în articolul intitulat "Biserica sub dominaţia zvasticei în Germania".
În anul 1939, publică articolul intitulat "Cum să lucrăm pentru unire", cu referire la problema realizării unităţii religioase în România. Oarecum sceptic, el afirmă că neacceptarea dogmei primatului papal provine dintr-o "dispoziţie sufletească" şi dintr-un "antagonism" faţă de catolici.
Tot din perioada seminarială a lui Ioan Jicmon, reţinem articolele: "Care e cea mai interesantă dată din viaţa noastră"; "Despre împărtăşania spirituală"; "Cugetări despre Postul Mare", şi "Pius al XI-lea şi românii".
De asemenea, ocazional, el a susţinut şi rubrica "Din lumea catolică", bazată pe ştiri şi informaţii de actualitate.
După momentul hirotonirii sacerdotale şi trimiterea în pastoraţie la Parohia Grozeşti, părintele Ioan Jicmon va colabora, din păcate, sporadic la revistă.
Astfel, în anul 1941 a publicat povestioara morală intitulată "Ai păcătuit mult", iar în anul 1944, articolul "Speranţe. Amintiri", din care am citat mai sus. Din păcate, în anul 1945 apariţia revistei "Lumina creştinului" este suspendată până la începutul anului 1948.
În ultimul număr al revistei, din martie 1948, apărută sub denumirea de "Cristos este învierea şi viaţa", părintele Ioan Jicmon publică articolul "Măreţia Bisericii Catolice".
În perioada regimului comunist, pr. Ioan Jicmon a activat în parohiile Grozeşti, Butea, Focşani, Ploscuţeni, Iaşi, precum şi la Institutul Teologic din Iaşi. Trece la cele veşnice la 27 iunie 1980, la Iaşi, fiind înmormântat în cimitirul Eternitatea din acelaşi oraş.
