- Sfânta Scriptură avertizează cu privire la pericolul de a avea inima împietrită de un soi de "anestezie spirituală" care ne face orbi faţă de suferinţele celuilalt. Evanghelistul Luca prezintă două parabole ale lui Isus în care sunt indicate două exemple ale acestei situaţii care se poate crea în inima omului. În cea a samariteanului milostiv, preotul şi levitul "trec mai departe", cu indiferenţă, în faţa omului prădat şi bătut de tâlhari (cf. Lc 10,30-32), iar în cea a bogatului nemilos, acest om sătul de bunuri nu ia seama la condiţia săracului Lazăr care moare de foame în faţa uşii sale (cf. Lc 16,19). În ambele cazuri avem de-a face cu contrariul acelui "a fi atenţi", a privi cu iubire şi compasiune.
- O societate cum este cea actuală poate să devină surdă fie la suferinţele fizice, fie la exigenţele spirituale şi morale ale vieţii. Nu aşa trebuie să fie în comunitatea creştină! Apostolul Paul invită să căutăm ceea ce duce "la pacea şi la edificarea reciprocă" (Rom 14,19), folosind "aproapelui în ceea ce este bine spre edificare" (Ibid. 15,2), fără a căuta propriul folos, "ci al celor mulţi ca să se mântuiască" (1Cor 10,33).
- Timpul care ne este dat în viaţa noastră este preţios pentru a descoperi şi a face faptele bune, în iubirea lui Dumnezeu. Astfel Biserica însăşi creşte şi se dezvoltă pentru a ajunge la maturitatea deplină a lui Cristos (cf. Ef 4,13). În această perspectivă dinamică de creştere se situează îndemnul nostru de a ne stimula reciproc pentru a ajunge la plinătatea iubirii şi a faptelor bune.
