Preotul franciscan Iosif (Giuseppe) Celante s-a născut la 16 februarie 1910 la Câmpeni, comuna Pârjol (Bacău) şi a urmat cursurile Seminarului Franciscan din Hălăuceşti şi pe cele ale Academiei Teologice din Assisi (Italia).
A fost sfinţit preot la 13 august 1933, la Assisi, iar după întoarcerea în ţară a îmbrăţişat ritul oriental, activând în parohiile greco-catolice din Oradea şi Sanislău.
După lichidarea Bisericii Greco-Catolice în luna decembrie 1948, a venit în Dieceza de Iaşi, fiind numit paroh de Piatra Neamţ, funcţie pe care o va deţine până la arestarea sa survenită la 25 mai 1962.
A fost anchetat cu duritate, în cadrul Anchetei 612/1961, care viza grupurile de preoţi franciscani - Albert - Budău - Dămoc - Apostol, pr. Iosif Celante fiind inclus în "lotul nr. 2", din care mai făceau parte preoţii Ştefan Apostol, Petru Dâncă şi Iosif Duman.
În baza informaţiilor cuprinse în dosarul de urmărire informativă, securiştii Guiţă Ionaşcu şi Theodor Popa l-au catalogat pe pr. I. Celante ca fiind "un element duşmănos" faţă de regimul comunist-ateu din România, împotriva căruia ar fi dus, chipurile, o "intensă activitate contrarevoluţionară", care viza "răsturnarea regimului comunist".
Concret, preotului Celante i-a fost imputat faptul de a fi distribuit în 1948 un manifest anticomunist, de a fi purtat cu unii preoţi "discuţii duşmănoase", de a fi ascultat Vocea Americii şi Radio Vatican, de a fi folosit, pentru întocmirea predicilor, cărţi religioase având "conţinut antidemocratic", de a fi tradus şi distribuit faimoasele predici ale lui Giovanni Colombo, şi, în sfârşit, de a fi oferit ajutor bănesc unor preoţi aflaţi cu "domiciliu obligatoriu" după ieşirea lor din puşcăriile comuniste.
Prin Sentinţa nr. 7/4 februarie 1963, Tribunalul Militar Iaşi l-a condamnat la şapte ani de închisoare corecţională pentru delictul de "uneltire contra ordinii sociale" şi şase ani închisoare pentru delictul de "deţinere şi răspândire de publicaţii interzise". Pedeapsa i-a fost redusă la recurs la cinci ani de închisoare, prin Decizia nr. 107 din 3 aprilie 1963 a Tribunalului Militar Bucureşti.
A urmat pentru pr. I. Celante calvarul închisorilor comuniste de la Bacău, Jilava, Giurgeni, Strâmba şi Gherla, de unde va fi graţiat în luna august 1964.
Conform mărturiei oferite de pr. I. Celante, la Bacău a stat în aceeaşi celulă cu preoţii din "loturile" de deţinuţi Albert - Budău - Dămoc - Apostol, unde, "pentru a-şi păstra vie credinţa", preoţii ţineau zilnic, prin rotaţie, prelegeri pe teme teologice. La scară redusă, procedeul s-ar fi repetat şi în puşcăriile de la Giurgeni şi Strâmba.
De asemenea, la Gherla, pr. I. Celante a fost coleg de celulă cu preoţii M. Rotaru, Gh. Vameşiu, I. Ploscaru şi I. Herţa.
De menţionat că la 1 iulie 1964, deţinutul I. Celante a primit la Gherla vizita unor securişti din Bucureşti, care, prin constrângere, au încercat racolarea sa ca informator. Şicanele din partea Securităţii au continuat şi după eliberarea sa, scăpând de această presiune abia în 1966. "Eu nu sunt informator. Să mă ferească Dumnezeu!", declara în 1966 pr. I. Celante, care mărturisea deschis faptul că "avea o părere rea despre organele de Securitate".
După anul 1964, pr. Celante a activat în parohiile Mărgineni şi Bacău, fiind în toată această perioadă urmărit de Securitate prin dosar informativ. Moare la Bacău la 20 februarie 1992, fiind înmormântat în cimitirul central al oraşului Bacău.
