În toamna anului 1996, episcopul Petru Gherghel a iniţiat o amplă investigaţie arhivistică şi istorică privind identificarea mormântului de la Sighet al ep. Anton Durcovici, precum şi descoperirea şi recuperarea obiectelor personale ce i-au fost confiscate de Securitate în momentul arestării, la 26 iunie 1949. Este vorba de veşmintele bisericeşti, mitra, toiagul episcopal ("baculus"), inelul, lanţul şi crucea pectorală.

Au urmat 16 ani de căutări în arhivele M.A.I., SRI, CNSAS, Direcţia Generală a Penitenciarelor, BNR şi altele, din echipa de cercetători făcând parte la un moment dat şi senatorul Petru Caraman.

Momentul cel mai emoţionant a fost în zilele de 23 şi 24 iunie 1997, atunci când am fost chemaţi la Bucureşti de un domn secretar de Stat în M.A.I., pentru a ridica obiectele respective, care fuseseră descoperite în arhiva SRI. Din păcate, informaţia nu era veridică, în realitate fiind vorba de descoperirea "documentelor" Durcovici, şi nu despre obiectele sus-menţionate.

Atenţia ni s-a concentrat apoi pe Banca Naţională a României, dar la 7 ianuarie 1998 a venit răspunsul fără echivoc al Guvernatorului BNR, care ne informa că nu fusese identificată nici o documentaţie care să ateste depunerea la BNR a obiectelor personale ale episcopului Anton Durcovici.

Cercetările ulterioare efectuate în arhivele CNSAS aveau să releve faptul că, odată cu internarea episcopului la Penitenciarul de exterminare de la Sighet, a fost depus şi un sac conţinând hainele şi obiectele personale ale episcopului. Cheia de la depozitul ce adăpostea hainele şi obiectele personale ale deţinuţilor o deţinea doar comandantul închisorii, torţionarul Vasile Ciolpan.

În martie 1955, obiectele de valoare au fost preluate de colonelul Ilie Bădica şi transportate la Bucureşti pentru a fi predate generalului Ady Ladislau, adjunctul ministrului de Interne. Printre obiectele în cauză se aflau şi câteva care aparţinuseră episcopului Anton Durcovici: "Un inel dublu cu piatră albăstruie, metal galben; un ceas de mână, metal alb, fără sticlă, marca Longines, cu brăţări de curea; o cruce cu lanţ metal galben, cu şase pietre albăstrui; un carnet CEC, cu 26,71 lei".

Alte obiecte aparţineau episcopilor Ioan Suciu şi Valeriu Traian Frenţiu, dar şi unor demnitari şi generali.

Toate obiectele vor dispărea însă, iar ancheta declanşată în anul 1959, la sesizarea surorii episcopului Suciu, avea să releve faptul că acestea fuseseră furate de colonelul Ilie Bădica şi de generalul Ady Ladislau. Rezoluţia adoptată de ministrul de Interne, Alexandru Drăghici a fost: "Să plătească persoanele care au furat lucrurile".

Sunt trei ipoteze cu privire la soarta acestor obiecte: au fost comercializate, au fost incluse în "colecţia" de obiecte furate din închisori a gen. Ady Ladislau sau au fost "utilizate apoi în interesul muncii M.A.I. (!)", probabil în operaţiuni externe.

În cazul ep. Anton Durcovici, obligaţia legală a securiştilor era să predea aceste obiecte rudelor sale. Se vede însă că securiştii au pus interesele personale şi lăcomia înaintea legii!

În ceea ce priveşte mitra episcopului, toiagul episcopal, alături de veşmintele bisericeşti, acestea au fost depozitate de torţionarul V. Ciolpan într-o cameră "necorespunzătoare", direct pe podea, fapt ce a dus la degradarea lor, conform concluziilor anchetei M.A.I. din anul 1955. Obiectele au dispărut însă în condiţii neelucidate, alături de vasul pentru sfânta crismă, care se aflau în posesia episcopului Anton Durcovici la 26 iunie 1949, zi programată pentru acordarea sfântului Mir la Popeşti Leordeni.