Un preot salezian, Adolfo L'Arco, spunea: "Hrăniţi credinţa voastră şi dubiile vor muri de foame!". Este ceea ce încercăm în această pagină, pornind de la convingerea că este nevoie de o educaţie a credinţei. În articolul precedent am văzut ce anume nu este credinţa, astfel încât să nu ne lăsăm amăgiţi de false convingeri. Facem un pas înainte pe drumul descoperirii credinţei şi începem să intrăm în bogăţia acestui mare dar. Timpul Adventului şi solemnitatea Naşterii Mântuitorului nostru ne ajută în acest sens.
Perioada Adventului este marcată de atmosfera aşteptării venirii Mântuitorului. Această aşteptare este plină de credinţă, deoarece se pregăteşte să trăiască împlinirea promisiunii lui Dumnezeu: trimiterea Mântuitorului. Fiul lui Dumnezeu urmează să se facă om pentru a arăta imensa dragoste a lui Dumnezeu pentru om. În această aşteptare, sfânta Fecioară Maria ne este un exemplu. Ea primeşte mesajul îngerului Gabriel şi, deşi nu înţelege cum se vor întâmpla toate cele spuse, acceptă să colaboreze la acest plan minunat. Mai mult decât atât, ca şi Abraham, ea porneşte la drum. Merge să o viziteze pe Elisabeta. Aşteptarea plină de credinţă nu este pasivitate, nu este o dulce letargie, ci drum spre aproapele, în care, de fapt, este prezent Cristos. Ascultarea, încrederea, dăruirea fac din credinţa Mariei o credinţă deplină "pentru că la Dumnezeu nimic nu este imposibil" (Lc 1,37).
Evenimentul minunat al naşterii Mântuitorului, al întrupării lui Isus Cristos, alimentează în mod admirabil credinţa noastră. Faptul că Fiul lui Dumnezeu se face om în persoana lui Isus din Nazaret împlineşte măreaţa simfonie a Vechiului Testament care ajunge la punctul culminant: Dumnezeu s-a făcut om, este Dumnezeu-cu-noi, Dumnezeu-pentru-om. Dumnezeu este Dumnezeul vieţii şi al fericirii, care face din viaţa omului expresia cea mai profundă a gloriei sale. "Gloria lui Dumnezeu este omul viu, iar viaţa omului este vederea lui Dumnezeu", spunea sfântul Irineu. În întreaga sa viaţă Cristos a dovedit că omul este pe primul loc, că binele lui are întâietate şi că nimic altceva nu poate să fie mai important. Un exemplu în acest sens este vindecarea omului cu mâna paralizată (Mt 12,9-14). Pentru farisei era mult mai important să fie respectată sâmbăta, ca semn că Dumnezeu era onorat înainte de toate. Omul paralizat putea să aştepte, avea alte şase zile la dispoziţie! Isus arată că pentru el, pentru Dumnezeu, lucrurile stau altfel: viaţa, binele şi fericirea omului sunt maxima expresie a gloriei lui Dumnezeu! Cristos nu cere să se aleagă între binele omului şi gloria lui Dumnezeu, ci arată că gloria lui Dumnezeu stă în fericirea omului, adevărata fericire!
Celebrarea Adventului şi a Naşterii Mântuitorului ne oferă ocazia să redescoperim frumuseţea şi forţa credinţei. Ce poate fi mai minunat decât să ştim că mulţumirea cea mai mare a lui Dumnezeu este împlinirea noastră, adevărata noastră fericire? Acesta este motivul pentru care l-a trimis pe Fiul său în lume! Acesta este motivul pentru care Cristos nu a ezitat să îşi dea viaţa pentru noi! Astfel ne dăm seama că, înainte de toate, credinţa este un dar care, dacă îl primim cu disponibilitate, ne asigură împlinirea. Apoi este o relaţie între noi şi Dumnezeu, nu doar o sumă de concepte sau un pachet de comportamente pe care le respectăm "ca să fie bine". Credinţa este iubirea pe care Dumnezeu doreşte să o pună în inima noastră şi toată deschiderea pe care noi o avem!
Celebrarea sărbătorii Naşterii Mântuitorului să ne ajute să creştem în credinţă şi să descoperim mai mult frumuseţea şi importanţa ei, astfel încât întreaga noastră viaţă să fie orientată spre trăirea unei prietenii autentice cu Dumnezeu. Este cadoul cel mai potrivit de Crăciun, globuleţul cel mai strălucitor în brad, prăjitura cea mai dulce!
Crăciun fericit!
