O sărbătoare a tinereţii
La Madrid va avea loc, în perioada 16-21 august, Ziua Mondială a Tineretului cu tema: "Înrădăcinaţi şi întemeiaţi în Cristos, tari în credinţă" (cf. Col 2,7). Din Dieceza de Iaşi vor participa 100 de tineri, preoţi şi persoane consacrate, împreună cu PS Aurel Percă. În drum spre Madrid grupul diecezan va vizita diferite obiective din oraşele Budapesta, Ljubljana, Padova, Cannes, Montsserat etc.
Ziua Mondială a Tineretului se va deschide în ziua de 16 august, cu Liturghia de deschidere, prezidată de cardinalul Antonio Maria Rouco Varela, arhiepiscop de Madrid.
În cursul dimineţilor de 17, 18 şi 19 august vor avea loc tradiţionalele cateheze, care vor fi susţinute de episcopi din întreaga lume, în diverse limbi. Catehezele în limba română vor fi ţinute de PS Virgil Bercea, episcop greco-catolic de Oradea. În timpul celor trei zile o atenţie deosebită va fi îndreptată spre sacramentul Spovezii. Tinerii vor avea astfel ocazia să experimenteze iertarea lui Dumnezeu în toate bisericile din Madrid, dar mai ales în Parcul Iertării unde va avea loc şi adoraţie euharistică.
După-amiezile zilelor de 16, 17, 18 august vor fi dedicate activităţilor din cadrul Festivalului Tinerilor care se va desfăşura în diferite puncte din Madrid.
Sfântul Părinte va fi primit în după-amiaza zilei de joi, 18 august, printr-o ceremonie solemnă.
Seara zilei de vineri, 19 august, va fi dedicată celebrării unei mari Căi a crucii pe străzile centrale ale oraşului Madrid.
Punctul culminat al Zilei Mondiale a Tineretului vor fi privegherea de rugăciune şi sfânta Liturghie finală, care vor fi prezidate de Sfântul Părinte. Acestea se vor desfăşura sâmbătă seara, 20 august, şi în dimineaţa zilei de 21 august, în spaţiul special pe aeroportul Cuatro Vientos.
Pe drumul de întoarcere, grupul diecezan va vizita Barcelona, apoi se va opri la Lourdes, Avignon, Milano, sanctuarul Mariazell, Viena etc.
La acest eveniment vor participa în jur de 1.000 de tineri din România, însoţiţi de preoţi şi episcopi. Vor fi prezenţi PS Aurel Percă, PS Cornel Damian, PS Virgil Bercea şi PS Florentin Crihălmeanu.
Sperăm ca tinerii care vor participa la Ziua Mondială a Tineretului să trăiască o experienţă de viaţă şi credinţă de neuitat şi să aducă în diecezele şi parohiile lor spiritul acestor minunate întâlniri!