- Aşa cum odinioară Isus i-a chemat pe apostoli să proclame că "împărăţia cerurilor este aproape" (Mt 10,7) şi apoi pe sfântul părinte Francisc să trăiască evanghelia în simplitate şi sărăcie, ne cheamă şi pe noi astăzi să citim semnele timpului şi să devenim vestitori prin cuvânt şi, mai ales, prin trăire că Dumnezeu s-a făcut om, a trăit în mijlocul nostru, a pătimit, a murit pentru noi, iar apoi a înviat, pentru ca moartea să nu mai aibă ultimul cuvânt. În sacramentul Euharistiei, Isus a rămas cu noi pentru a ne desăvârşi (...); ne invită să intrăm tot mai mult în acea iubire a Tatălui, "care atât de mult a iubit lumea, încât l-a dat pe Fiul său unul născut pentru ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică" (In 3,16) (Pr. Paul Dragoş Mîrţ, OFMConv).
- "Lucruri mari a făcut Domnul pentru noi, inima ne e plină de bucurie". (...) Preotul este cel pe care Cristos l-a ales pentru a-l continua în timp. Azi Cristos se arată prin preot. Eu văd cu ochii lui Cristos şi pot să dăruiesc celuilalt mult mai mult decât lucrurile exterioare, pot să-i ofer privirea mântuitoare de care are nevoie. Preotul se află între Dumnezeul cel veşnic şi omenire. A lega şi a pune totul în raport cu Dumnezeul cel viu este tocmai marea lui misiune, marea sa îndatorire de viaţă în orice timp (Pr. Pavel Beşleagă).
- Mulţumesc Neprihănitei! "Nimeni nu are o iubire mai mare decât aceea de a-şi dărui viaţa pentru prietenii săi". O asemenea iubire, atât de adevărată şi profundă, am primit-o eu prin darul preoţiei. De aceea, bucuria şi milostivirea infinită a Tatălui ceresc cuprind inima şi persoana mea într-un mod cu totul deosebit. Aş vrea să citez câteva cuvinte ale Mons. Vladimir Ghika, martir, el care a însemnat foarte mult în decizia răspunsului meu la chemarea Domnului: "Am fost creaţi, am fost răscumpăraţi, putem fi sfinţiţi. Suntem astfel de trei ori purtaţi în inima lui Dumnezeu, în inima sa de milostivire (...)". Eu cred că sacramentul Preoţiei mă face martorul acestei inimi de milostivire a Tatălui, izvorul bucuriei vieţii noastre. Preoţia mea o datorez consfinţirii mele la Inima Neprihănită a Mariei (Pr. Ioan Răileanu).
- "Iată-mă, trimite-mă pe mine!" (Is 6,2). Ca preot nou-sfinţit păşesc în noua stare de viaţă cu un sentiment de mulţumire şi de bucurie pentru chemarea primită la sfânta Preoţie, dar şi că fac parte din Congregaţia Don Orione, fiind conştient de nevrednicia mea pentru această misiune. În acelaşi timp, vreau să-mi exprim şi entuziasmul pe care îl port în suflet, acelaşi entuziasm care m-a împins să răspund chemării lui Dumnezeu pentru slujirea celorlalţi şi pentru mântuirea sufletului meu (...). (Pr. Marius Bereşoaie, Don Orione).
- Pentru mine a fost o zi de har. Isus Cristos, cel care m-a ales să-l urmez prin puterea Duhului Sfânt care acţionează în Biserică, m-a hirotonit preot. Pornesc pe acest drum cu speranţa de a vesti milostivirea lui Dumnezeu şi de a arăta că Tatăl nostru ceresc ne iubeşte. Îi sunt recunoscător lui Dumnezeu pentru tot ce a făcut pentru mine şi îl rog să mă susţină cu harul său până la sfârşitul vieţii (Pr. Ianoş Mihai Benchea, OFMCap.).
